Marele Ronaldo, lecție deschisă pentru tinerii fotbaliști: „Am văzut jucători care făceau mulți bani, apoi au rămas faliți. Mereu m-a înspăimântat!” Fotbalistul care l-a făcut spună: „Îl ador!”

Ronaldo Luis Nazario da Lima (42 de ani), fostul mare fotbalist de la Inter Milano și Real Madrid, în prezent președinte la Real Valladolid a oferit un interviu în care a discutat și problemele fotbalului actual.

După retragerea din cariera de fotbalist, Ronaldo nu a dorit să intre în antrenorat și s-a îndreptat către partea de conducere. În septembrie 2018 a preluat-o pe Real Valladolid, iar echipa sa a reușit să se salveze de la retrogradare în ultime etape din La Liga.

Brazilianul a atras atenția fotbaliștilor tineri, care adesea adoptă un stil greșit când ajung să obțină sume mari de bani: „Mereu m-a înspăimântat asta. Am văzut jucători care făceau foarte mulți bani, iar după doi ani în care n-au mai jucat, au rămas faliți, au pierdut aproape tot. Mulți jucători sunt disperați să-și cumpere cele mai noi și mai scumpe mașini, iar noi trebuie să le arătăm că realitatea este diferită, iar viitorul este foarte lung. Mereu le spun oamenilor să aibă grijă de banii lor”, a declarat Ronaldo, în interviul acordat Marca.
 
Ronaldo a vorbit și despre fotbalistul său preferat de la momentul actual, Kylian Mbappe (20 de ani), vedeta lui Paris Saint-Germain: „Îl ador. Este rapid, foarte bun la finalizare și are doar 20 de ani. Îl știm deja de trei ani pentru că are foarte mult talent. Nu știu cum sunt evaluați jucătorii în ziua de astăzi, dar cine sunt eu să vorbesc? Cluburile au plătit mulți bani și pentru mine sau Zidane. E o evoluție normală în fotbal”
 
Ronaldo este triplu câștigător al Balonului de Aur și a obținut două Campionate Mondiale alături de Brazilia, în 1994 și 2002. În cariera sa, atacantul a evoluat pentru formațiie Sao Cristovao, Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid, AC Milan și Corinthians.
Publicat: 30 05. 2019, 13:24
Actualizat: 30 05. 2019, 13:25