Marius Șumudică a rememorat o fază uluitoare de pe vremea când evolua la Rapid București. „Șumi” era ca și transferat în China, însă nu a trecut de proba fizică.
Marius Șumudică a fost extrem de aproape să se transfere la Dalian Wanda. Totuși, „Șumi” a cedat la proba fizică, iar mutarea nu s-a mai realizat.
„Eu nu puteam să alerg deloc. Eu aveam ofertă din China. Nea Mircea (n.r. Lucescu) mi-a zis că e șansa mea. Eu am zis că nu mă duc singur. Eu am făcut atac de panică când am mers la Brăila. Mi s-a zis, «pleci, dar trebuie să iei testul Cooper». Am zis că nu am cum să-l iau niciodată. În 12 minute, opt ture, trebuie să faci 3.200 de metri.
Al meu (n.r. Bogdan Andone) alerga de rupea pământul, îmi zicea să mă țin după el. «Cum să mă țin, decât cu caleașca să mă tragi». Nea Mircea mi-a zis, «trebuie să te antrenezi, că e o altfel de pregătire». Îmi zice să vorbesc cu Mihai Zaharia.
Îmi zice Mihai Zaharia, «Șumi, tu nu-l iei». Am început să mă pregătesc pe Tineretului. Când să ajunegm acolo, să luăm un impresar. L-am luat pe Florin Iacob, îmi era prieten, el stătea în tribune. Dalian Wanda era echipa. Îl luau și pe Bogdan”, a povestit Marius Șumudică pentru Digi Sport.
Marius Șumudică, actualul tehnician al celor de la Al-Raed, a fost aproape să obțină un transfer în China, însă un mic incovenient a făcut ca înțelegerea să pice. Proba fizică de la clubul chinez l-a extenuat total pe „Șumi”, iar acesta a hotărât să rămână în România.
„Ne-a dat ca la crosul poștașilor, eu aveam numărul cinci. Ne-au dus într-o sală specială. Mi-am luat teniși chinezești, am zis că nu am cum să nu iau (n.r. testul).
Patru ture m-am ținut după el (n.r. Bogdan Andone). După a patra tură, Iacob se ridicase din tribună, striga «Haide, haide», ca să își ia cașcavalul. Eu zic, «ce haide, mă, că nu mai pot». Celălalt, președintele, pe lângă noi, cu geanta de bani, alerga pe pistă și făcea, «Haide, haide, Marius!».
«Ce Marius, mă, că nu mai pot». M-am oprit și am ridicat mâna. «Jucați voi, fraților». Mie dați-mi mingea. Și am venit înapoi (n.r. în România)”, a mai spus Șumudică pentru aceeași sursă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER