Marius Șumudică, antrenorul celor de la Gaziantep, nu s-a mai ferit și a recunoscut că are un salariu astronomic la clubul din Super Lig.
Tehnicianul român a ținut să facă o comparație între România și Turcia în ceea ce privește partea salarială.
Deși nu mai câștigă ca la Al-Raed, Marius Șumudică a mărturisit că încasează bani frumoși la Gaziantep. „Șumi” nu doar că are un salariu mai bun decât în România, însă câștigă sume de bani pe care crede că nu le-ar obține nici în țări precum Franța, Germania sau Italia.
„Am contract până în vară, dar în Turcia niciodată nu știi. Poți să ai contract pe 5 ani, dar te dau afară în două zile. Am contract până în vară, fără opțiune de prelungire, iar obiectivul este clar, salvarea de la retrogradare, chiar dacă este primul loc deasupra liniei. Câștig mai bine decât în România.
Sunt mulțumit, câștig foarte bine, apreciez. Nu câștig ca în Arabia Saudită, dar este un salariu bun pe care nu cred aș fi putut să-l iau nici în Italia, Franța, nici în Germania, unde se plătesc taxe de 45%. Sunt apreciat și câștig un salariu foarte bun”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.
Marius Șumudică, antrenorul român de la Gaziantep, susține că are mare nevoie de întăriri la echipă.
„Am jucat împotriva unei echipe bune. Am jucat cu o echipă care a bătut Fenerbahce în deplasare. Este o diferență uriașă. Când am venit aici, echipa avea zero puncte. Am strâns 15 puncte în cinci meciuri. Nu înțeleg reacția fanilor. Trebuie să fim uniți.
Am construit echipa acum trei ani când am venit, dar acum am avut nevoie de patru transferuri. Am luat nume ca Niță și Drăguș, au avut prestații bune. Trebuie să mai facem cel puțin 5-6 transferuri.
N-am jucat foarte rău în prima repriză, am stat aproape de adversar. Am primit gol în primele minute ale reprizei secunde. Am jucat împotriva unui adversar bun. Au fost mai buni decât noi”, a spus Șumudică, potrivit sporx.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER