În ultima perioadă, s-a vorbit despre un posibil transfer al lui Dennis Man la Trabzonspor. Marius Șumudică, antrenor care a activat mulți ani în fotbalul din Turcia, a avut un mesaj pentru Dennis Man.
Dennis Man (22 de ani) a fost transferat de Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 11 milioane de euro. Internaționalul român a semnat un contract valabil până în 2025 cu formația italiană.
În prezent, Parma se află pe locul 19 din Serie A, cu 20 de puncte obținute după 33 de meciuri jucate.
„Șumi” susține că fotbalul din Turcia este unul foarte greu. Acesta îl avertizează pe Dennis Man că va resimți o mare presiune, dacă se va transfera la Trabzonspor.
„Trabzon este o echipă extraordinară. Acolo oamenii trăiesc pentru fotbal şi pun o presiune imensă. La cum l-am văzut eu pe Dennis în ultima perioadă spun că va juca şi ar creşte şi el ca valoare, desigur dacă interesul e real şi se face transferul. Dar nu îi va fi deloc uşor pentru că acolo doar dacă eşti şmecher rezişti, dacă nu, nu joci.
Dacă din sezonul viitor suporterii vor reveni pe stadion presiunea va creşte. Presiune mai ales pe adversar, dar şi pe propria echipă, care trebuie să câştige. Aş asemăna momentele cu cele de la Rapid în perioada foarte bună.
Avci (n.r. antrenorul echipei) a transformat echipa după ce a preluat-o, joacă bine şi are rezultate. Pe postul lui Dennis, Trabzon are un jucător foarte bun, Abdulkadir, dar e operat de ligamente încrucişate. Au avut ofertă de peste 25 de milioane de euro pe el, dar s-a rupt, săracul. Ghinonist!
Îţi dau un exemplu despre nebunia de la Trabzonspor. Când era antrenor la echipă, Şota Arveladze a ieşit în dimineaţa unui meci să se plimbe. Şi a fost aşteptat de o bunică. O femeie la vreo 70 de ani care a strigat după el: «Şota! Şota». «Da, mamaie», sau ce i-o fi spus el.
Iar doamna i-a strecurat în palmă un bileţel cu echipa. Avea scris pe foaie formula pe care să o folosească în seara aia! Mi-a povestit unul dintre colaboratorii mei care era la Trabzon atunci.
Cam aşa se trăieşte fotbalul acolo. Este dificil, ascultă-mă ce-ţi spun. Campionatul Turciei este dificil şi imprevizibil, de aceea este foarte frumos”, a declarat Marius Șumudică, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER