Marius Șumudică e în extaz! Ce a găsit la Gaziantep: „Nu am văzut în viața mea așa ceva” | GALERIE FOTO

Gazișehir Gaziantep l-a prezentat oficial, joi, pe Marius Șumudică, antrenorul român semnând un contract pe doi ani, dintre care unul opțional. El a mai pregătit în Turcia pe Kayserispor, dar acum e entuziasmat de condițiile oferite de noul său club.

„Avem un stadion ca Allianz Arena, are 55 000 de locuri (n.red. – 35.000). Nu am văzut în viața mea așa stadion. Suporterii nu sunt atât de mulți, dar și în momentul în care am ajuns la Kayseri erau 5.000 de spectatori și după un an am ajuns la 28.000.

Cu siguranță voi face tot ține de mine să ridic media de spectatori și media fotbalului practicat. Aveam nevoie de Turcia, iubesc această țară, se mănâncă fotbal pe pâine”, a spus Marius Șumudică.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

„Sunt fericit că sunt la Gaziantep. Cunosc Turcia și Super Lig și amreușit lucruri frumoase la Kayserispor. Când am mers la Kayseri, la stadion veneau cu greu 5.000 de suporteri. Însă noi am oferit un fotbal și rezultate prin care am reușit să ajungem la 30.000 de spectatori. Am vrut să revin în Turcia pentru că iubesc această țară.

Știu că acest club are un președinte foarte important și ce a reușit. Îi promit președintelui în fața tuturor că vom termina acest sezon între primele zece echipe. Vom fi o echipă care dă mereu totul, care joacă agresiv și se gândește la atac. Vom aduce jucătorii cei mai de calitate pe care ni-i vom permite”, a mai declarat Șumudică.

 

Publicat: 14 06. 2019, 10:02
Actualizat: 14 06. 2019, 10:07