Marius Șumudică este gata să antreneze naționala Turciei: „Înseamnă că munca mea a fost respectată, sunt onorat!”

Marius Șumudică este gata să antreneze naționala Turciei! Tehnicianul s-a simțit excelent în această țară și crede că poate să facă față la cel mai înalt nivel.

Fost antrenor în prima ligă din Turcia, Șumudică a recunoscut că trebuie să analizeze cu mare atenție următorul pas, după experiența de la CFR Cluj.

Umilită la Amsterdam, scor 1-6, naționala Turciei este pe locul 3 și mai are șanse mici să ajungă la Campionatul Mondial, dintr-o grupă în care pe poziția a doua se află reprezentativa Norvegiei.

Marius Șumudică, selecționerul Turciei? „E o mare onoare!”

Marius Șumudică se simte capabil să-l înlocuiască pe Senol Gules și anunță că este gata pentru o nouă „provocare”, după ce a lăsat-o pe CFR Cluj pe primul loc, iar ardelenii au ajuns în grupele Conference League.

„Sunt onorat să fiu menționat în aceste discuții (n.n.  referitoare la posibilitatea de a prelua naționala Turciei). Înseamnă că munca mea a fost respectată în Turcia, o țară în care mi-a plăcut să lucrez. Senol Gunes este un mare antrenor, m-a vizitat la club când activam acolo și chiar am apreciat interacțiunea cu el.

E o mare onoare să fiu printre candidații la acest post. Turcia este o mare națională în fotbal. Trebuie să am grijă la următorul pas. Îmi doresc să repet performanțele avute cu Kayserispor și Gaziantep. Voi analiza cu atenție. Mă simt pregătit pentru o nouă provocare”, a spus Șumudică, potrivit jurnalistului Emanuel Roșu.

Publicat: 10 09. 2021, 21:14
Actualizat: 10 09. 2021, 21:19