Marius Șumudică, furios după înfrângerea din meciul cu Besiktas. „VAR strică fotbalul!” | VIDEO

Marius Șumudică a făcut scandal după meciul cu Besiktas, pierdut cu 3-0. Antrenorul român a spus că arbitrii confruntării au pus umărul la victoria echipei gazde.

Gaziantep a sperat mult de la meciul cu Besiktas. Echipa lui Marius Șumudică venea după o victorie spectaculoasă cu Sivasspor, 5-1 cu liderul campionatului, iar antrenorul român își dorea foarte mult să câștige în fața lui Sergen Yalcin, favoritul lui Mircea Lucescu.

Alexandru Maxim și Alin Toșca au fost titulari în partida de la Istanbul, iar prima repriză s-a terminat la egalitate 0-0. Besiktas a deschis scorul în minutul 52 după o fază controversată. Mingea l-a lovit în mână pe Guray Vural, iar arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri după ce s-a consultat cu colegii din camera VAR. Aceasta a fost faza pe care a incriminat-o Marius Șumudică.

Am jucat frumos în prima repriză, dar am fost penalizați neașteptat în a doua. Acest meci mi-a lăsat un gust amar. VAR strică fotbalul! Ni s-a refuzat un gol în meciul cu Fenerbahçe, am avut multe probleme și la duelul Gençlerbirliği.

Este penalty când duci mâna într-o poziție nefirească. Jucătorul meu avea mâna lipită. De ce să dai penalty? Gaziantep deranjează pe cineva? Nu se mai poate continua astfel. Trebuie să oprim totul. Muncim degeaba. Pentru nimic, a declarat supărat Marius Șumudică. (VEZI AICI VIDEO)

Gaziantep nu a mai avut replică după acest gol și a mai primit două lovituri. Boateng și Lens au stabilit scorul final: 3-0.

Echipa lui Marius Șumudică se află în acest moment pe locul 9 cu 27 de puncte la 10 puncte distanță de locurile care duc în liga a doua.

Publicat: 08 02. 2020, 19:13
Actualizat: 08 02. 2020, 20:11