Marius Şumudică, gest de iubire în fața fanilor! „Promit că voi lupta până la final” + Ce transferuri a anunțat că a făcut Malatyaspor
Antrenorul Marius Şumudică a anunţat miercuri seara pe Twitter și Instagram primele transferuri făcute în această iarnă de clubul turc Yeni Malatyaspor.
Tehnicianul de 50 de ani a admis că va putea fi judecat după 12 ianuarie, când vor fi înregistrate toate transferurile şi când campionatul va începe „cu adevărat” pentru el.
Marius Șumudică le-a reproșat arbitrilor că nu acordă lovituri de la unsprezece metri formației sale, iar, dacă la meciul cu Kayserispor, Malatyaspor ar fi beneficiat de un penalty, echipa nu ar mai fi încheiat prima parte a sezonului pe ultimul loc în clasament.
Marius Şumudică, gest de iubire în fața fanilor! „Promit că voi lupta până la final” + Ce transferuri a anunțat că a făcut Malatyaspor
După 19 etape, Malatyaspor ocupă ultimul loc (20) în prima ligă din Turcia, cu 15 puncte, la trei puncte de locul 16, primul aflat deasupra liniei retrogradării.
„Până acum am reuşit să transferăm patru jucători. Doi dintre ei sunt deja alături de noi, Azubuike şi Donsah s-au antrenat azi, în Malatya, cu noi. În 2-3 zile va fi la echipă şi Mehdi Zeffane. Este fost jucător la Lyon şi Rennes şi va veni la noi de la Krîlia Sovetov (Rusia). Suntem în negocieri avansate cu un fundaş central care a mai jucat în Turcia. Va fi o surpriză pentru voi”, a recunoscut Marius Şumudică.
Tehnicianul român este interesat de soluții în atac: „După aceea mă voi concentra pe trei noi transferuri pentru jocul de atac. Vreau să îl aducem pe Dicko de la Gaziantep. Vreau şi un număr 10, iar acesta este Guilherme, un jucător pe care îl cunoaşteţi. Cu aceşti jucători cred că vom deveni o echipă bună, care merită să evite retrogradarea. Totuşi, nu este uşor să îi convingem pe toţi aceşti jucători”.
Adem Buyuk rămâne la echipă, anunță Șumudică
„Am rămas la Malatya pentru voi, am muncit din greu pentru a realiza lucruri bune de când am preluat echipa. Vreau să îmi ţin cuvântul că voi ajuta Malatya să rămână în prima ligă. Promit că voi lupta până la final. Muncesc în fiecare zi pentru a transfera jucători. Nu este un lucru uşor, având în vedere situaţia noastră în clasament”, le-a transmis Şumudică fanilor.
Tehnicianul a ţinut să dezmintă că Adem Buyuk va pleca la Goztepe: „Nu e adevărat. El este căpitanul meu, mâna mea dreaptă în vestiar. El va rămâne atâta timp cât Şumudică va fi antrenor principal la Malatyaspor. Este o comunicare foarte bună între noi”.