Marius Șumudică îndeamnă la calm după victoria incredibilă cu Sivasspor. Ce spune despre debutul extraordinar al lui Alex Maxim
Gaziantep a oferit șocul etapei în fotbalul din Turcia, după ce formația antrenată de Marius Șumudică a umilit liderul din Super Lig, Sivasspor (scor 5-1). Alex Maxim a avut un debut fabulos pentru Gaziantep, acesta marcând două goluri.
Marius Șumudică: „Nu ştiu dacă l-am resuscitat pe Maxim”
Șumudică vede partida câștigată cu Sivasspor ca fiind un simplu meci, deoarece consideră faptul că formația antrenată de acesta mai are mult de muncit până să se salveze de la retrogradare. Fostul antrenor al rapidului este încântat de evoluția lui Alex Maxim, la primul său meci, însă nu este convins de faptul că internaționalul român evoluează la maximul său de potențial. „Șumi” a mai adăugat faptul că nu se gândește să mai transfere alți jucători români, în acest moment.
„Nu ştiu dacă l-am resuscitat pe Maxim, e un simplu joc, atât. E adevărat că a avut o prestaţie incredibilă, toată Turcia vorbeşte despre diferenţa adusă de el, dar e primul meci abia. Mai e drum lung până să ne salvăm de la retogradare. E un campionat greu, foarte greu. Jocurile îi lipseau, a venit foarte bine pregătit din punct de vedere fizic din Bundesliga. Lui îi lipseau încrederea şi jocurile. A însemnat mult pentru mine, pentru că a lăsat banii din Bundesliga şi a semnat în Turcia. A avut sclipiri”
Nu, momentan nu. Am vrut să-l iau pe Chipciu, nu s-a putut. S-a încheiat perioada de transferuri. Am fost la un pas să-l pierd pe Toşca, dar el a ales continuitatea şi vedem ce se va întâmplat la vară”, a mai spus Şumudică.
Alex Maxim, lovitura iernii realizată de Marius Șumudică
Mijlocașul, în vârstă de 29 de ani, a fost împrumutat de Gaziantep, la începutul acestui an, de la FSV Mainz. Acesta a sivassporînceput fotbalul profesionist, în 2004, la FC Ardealul.
2 milioane de euro este cota lui Alex Maxim, conform transfermarkt.com
2 goluri a marcat Alex Maxim în partida cu Sivasspor