Marius Șumudică, învins în deplasare de Istanbul Basaksehir. Alexandru Maxim, pasă de gol | VIDEO

Gazișehir Gaziantep, formația antrenată de Marius Șumudică, a pierdut astăzi în deplasare, cu Instanbul Basaksehir, scor final 3-1, în campionatul Turciei, partidă din etapa 24 a SuperLig.

 

Deși a început sezonul într-o formă foarte bună, Gaziantep are evoluții oscilante în ultima perioadă, înregistrând două victorii, două egaluri și o înfrângere în cele mai recente 5 meciuri disputate.

Toate golurile întâlnirii au fost marcate în cea de-a doua repriză. Gael Clichy, Irfan Kahveci și Demba Ba au fost cei care au înscris pentru clubul din Instanbul, în timp ce la oaspeți Kenan Ozer a redus din diferență, la scorul de 2-0.

Alexandru Maxim, pasă de gol

 

În minutul 72, atunci când gazdele înregistrau un avantaj de două goluri, Alexandru Maxim a reușit o pasă de gol pentru Ozer. Aceasta s-a produs în interiorul careului mare, mijlocașul român pasând central pentru atacantul de 32 de ani, cel din urmă îndeplinind o formalitate.

Românul a ajuns astfel la un assist și două goluri înscrise în cele 5 partide disputate în actualul sezon din primul eșalon turc.

 

 

Publicat: 02 03. 2020, 21:39
Actualizat: 02 03. 2020, 21:50