Martin Caceres (33 de ani), fundașul Fiorentinei, a mărturisit că a fost infectat cu noul coronavirus timp de 60 de zile, deși medicii i-au transmis faptul că în 20 de zile se va vindeca de COVID-19. Acesta a reușit, într-un final, să scape de virusul mortal după o perioadaă lungă de timp în care a stat în carantină.
Într-o notă ironică, fotbalistul uruguayan a spus că virusul s-a „amorezat” de el.
„Am avut primele simptome în jur de 8 martie, când exersam acasă am simţit ceva la plămâni. Doctorii mi-au spus că pot să stau liniştit, că în cel mult 20 de zile voi scăpa, trebuie doar să stau în carantină.
Dar se pare că acest virus s-a amorezat de mine! Nu a mai vrut să mă lase în pace!
Fără să ştiu, eu am purtat acest virus în corp timp de 60 de zile! Asta chiar dacă am avut simptome doar în prima săptămână. Acum am efectuat două teste şi au ieşit negative, mă simt un alt om”, a declarat Martin Caceres, pentru Sky Sports.
Paulo Dybala (26 de ani) s-a vindecat de noul Covid-19 după aproape două luni în care s-a luptat cu virusul asiatic, iar acesta a început pregătirea alături de coechipierii săi la centrul sportiv al clubului din Serie A.
Paulo Dybala, uruguayanul Rodrigo Bentacur (22 de ani) și columbianul Juan Guillermo Cuadrado (31 de ani) se pregătesc individual la centrul sportiv al clubului Juventus Torino și așteaptă reluarea campionatului din Serie A.
Paulo Dybala s-a vindecat de noul coronavirus pe 6 mai, după ce ultimele 4 teste au fost pozitive. Astfel, argentinianul a revenit sâmbătă la centrul sportiv de la Continassa și s-a antrenat zi de zi, chiar și duminică, atunci când primise liber de la antrenorul Maurizio Sarri.
„Dybala a efectuat, conform protocolului, o dublă verificare, cu teste diagnostice pentru Covid-19, ale căror rezultate sunt negative”, este anunțul făcut de Juventus Torin prin intermediul unui comunicat de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER