Manchester United reduce atât de mult cheltuielile la clubul cu care se va duela FCSB în Europa League încât a ajuns să se umilească în fața marii rivale, Manchester City.
E incredibil ce a ajuns să facă conducerea lui Manchester United pentru a reduce masiv costurile de la club. După demiterea lui sir Alex Ferguson, grupul INEOS le-a solicitat rivalilor din oraș să le facă o favoare, dar au fost refuzați categoric de șeici.
INEOS și sir Jim Ratcliffe au pus piciorul în prag la United, după ce în ultimii ani echipa a dat bani mulți pe transferuri care nu au confirmat. De la venirea noilor investitori, clubul a implementat o mulțime de măsuri de austeritate pentru a reduce orice cheltuială considerată inutilă.
Acest lucru s-a întâmplat și cu costul transportului pentru doi jucători nominalizați la „Balonul de Aur”. Conducerea clubului i-a rugat pe „cetățeni” să îi ia în avion pe Alejandro Garnacho și Kobbie Mainoo. Cei doi ar fi urmat să călătorească cu cei opt nominalizați ai lui City, dar șeicii s-au opus colaborării cu „diavolii roșii”.
Conducerea „cetățenilor” le-a transmis rivalilor din oraș că avionul este deja plin, potrivit Dailymail. Campioana din Premier League a închiriat un avion privat pentru a merge cu întreaga delagație la Paris, acolo unde dintre cei opt jucători nominalizați, Erling Haaland are cele mai mari șanse să cucerească „Balonul de Aur”.
Rúben Dias, Phil Foden, Erling Haaland, Rodri (Balonul de Aur masculin), Yui Hasegawa, Lauren Hemp, Khadija Shaw (Balonul de Aur feminin) și Savinho (Trofeul Kopa) sunt jucătorii care vor face deplasarea la Théâtre du Châtelet din Paris, fiind nominalizați la diverse premii care se vor acorda în gala organizată de UEFA.
Jude Bellingham (Real Madrid, Anglia) Hakan Calhanoglu (Inter, Turcia) Dani Carvajal (Real Madrid, Spania) Ruben Dias (Manchester City, Portugalia) Artem Dovbyk (Girona/AS Roma, Ucraina) Phil Foden (Manchester City, Anglia) Alejandro Grimaldo (Leverkusen, Spania) Erling Haaland (Manchester City, Norvegia) Mats Hummels (Borussia Dortmund/AS Roma, Germania) Harry Kane (Bayern Munchen, Anglia) Toni Kroos (Real Madrid, Germania) Ademola Lookman (Atalanta, Nigeria) Emiliano Martinez (Aston Villa, Argentina) Lautaro Martinez (Inter, Argentina) Kylian Mbappe (PSG/Real Madrid, Franța) Martin Odegaard (Arsenal, Norvegia) Dani Olmo (RB Leipzig/Barcelona, Spania) Cole Palmer (Chelsea, Anglia) Declan Rice (Arsenal, Anglia) Rodri (Manchester City, Spania) Antonio Rudiger (Real Madrid, Germania) Bukayo Saka (Arsenal, Anglia) William Saliba (Arsenal, Franța) Federico Valverde (Real Madrid, Uruguay) Vinicius Jr. (Real Madrid, Brazilia) Vitinha (PSG, Portugalia) Nico Williams (Athletic Bilbao, Spania) Florian Wirtz (Leverkusen, Germania) Granit Xhaka (Leverkusen, Elveția) Lamine Yamal (Barcelona, Spania)
Lionel Messi este deținătorul recordului absolut, cu 8 Baloane de Aur cucerite de-a lungul carierei. Jucătorul celor de la Inter Miami a cucerit ultimul trofeu chiar anul trecut, după ce s-a impus cu Argentina la Cupa Mondială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER