Măsurile impuse de oficialii din Premier League. Ce vor trebui să facă echipele pentru ca sezonul 2019 – 2020 să fie reluat

Sezonul 2019 – 2020 din Premier League a fost oprit din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat toată omenirea, iar oficialii din Anglia s-au decis asupra măsurilor pe care echipele trebuie să le ia.

BBC a publicat protocolul sanitar al „Proiectului Restart” pentru reluarea antrenamentelor și apoi a campionatului de fotbal din Anglia. Astfel, cluburile din Premier League vor trebui să respecte o serie lungă de indicații pentru a se feri de pandemia de Covid-19.

Ce măsuri impun oficialii din Premier League pentru reluarea campionatului

Angajații cluburilor din Premier League trebuie să dezinfecteze mingile, fanioanele de la colțul terenului, jaloanele, porțile și celelalte materiale folosite la pregătire, precum și terenul, după fiecare antrenament susținut.

Inițial, jucătorii se vor antrena în grupuri mici, nu mai mulți de cinci, în ședințe de maximum 75 de minute, iar oficialii cluburilor din Premier League speră ca antrenamentele să fie reluate începând de luni, 18 mai. Asta nu e tot! Fotbaliștii vor fi testați de două ori pe săptămână, iar acestia vor completa un chestionar zilnic înaintea antrenamentului și își vor verifica temperatura.

Mai mult, măsurile de control includ și ”igiena persoanală minuțioasă și utilizarea echipamentului de protecție personală, nicio adunare în zonele comune, inclusiv în camerele medicale și sălile de fitness, dar fără a se limita acestea”.

Jucătorii din Premier League vor trebui să călătorească singuri în mașină la și de la baza de antrenament, iar interioarele vehiculelor vor trebui curățate regulat. Mai mult, fotbaliștii au interzis să folosească mijlocul de transport în comun.

Fotbaliștii de culoare se tem să revină pe teren

Fotbaliștii care au probleme de sănătate, cum ar fi astmul, sau care provin din medii etnice de culoare și minoritate Bame, se tem să revină pe teren în plină pandemie de Covid-19, toate acestea deoarece rata de deces din cauza noului virus asiatic este de aproape două ori mai mare în rândul bărbaților și femeilor de culoare în Anglia, conform Oficiului pentru Sănătate Națională.

În prezent, jucătorii din Premier League sunt consultați de Asociația Fotbaliștilor Profesioniști (PFA) cu privire la protocoalele medicale propuse pentru revenirea la ședințele de pregătire, iar un rezumat al documentului de 40 de pagini va ajunge la ei.

 

 

Publicat: 13 05. 2020, 10:20