Manchester United s-a impus pe terenul lui Fulham, scor 3-0, în runda cu numărul 26 din Premier League și avansează, cel puțin până duminică, pe loc de Champions League, patru.
Echipa pregătită de Ole Gunnar Solskjaer a reușit să înscrie primul gol în minutul 14. Paul Pogba a primit mingea la marginea careului și a șutat imparabil, deschizând astfel scorul. După alte nouă minute, Manchester United și-a majorat avantajul prin Anthony Martial. Francezul a pornit o cursă solitară din jumătatea proprie, a depășit doi adversari și a înscris din careu. În minutul 65, Maxime Le Marchand, fundașul gazdelor, l-a faultat în careu pe Juan Mata, iar Pogba a reușit „dubla”, marcând din penalty.
După acest succes, Manchester United urcă pe locul 4 în Premier League, cu 51 de puncte, având un meci mai mult față de ocupanta locului 5, Chelsea. A fost a opta victorie din nouă meciuri în campionat a manager-ului norvegian Ole Gunnar Solskjaer. De partea cealaltă, Fulham rămâne pe poziția a 19-a, penultima, cu doar 17 puncte acumulate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER