Mesaj clar pentru Dennis Man, după primele meciuri la Parma: „I se face dor de casă? Să nu vină! Fotbalul din România e mult în urmă”

dennis man parma

Dimitar Berbatov consideră că transferul lui Dennis Man la Parma este relevant pentru dezvoltarea fotbalului românesc, iar fostul jucător al FCSB ar trebui să se adapteze cât mai repede la nivelul campionatului italian.

Dennis Man a bifat două apariții în tricoul celor de la Parma, ambele eșecuri. Echipa românului a pierdut cu Napoli, 0-2, și cu Bologna, 0-3.

A strâns până acum 54 de minute de joc, 10 în prima confruntare și 44 în duelul de duminică. Transferul lui Man a costat clubul italian 13 milioane de euro.

Dimitar Berbatov: „S-ar putea să-i fie dificil în primele luni”

„Îl felicit pe Dennis Man pentru transferul record la Parma. A te muta din ligile din Balcani în Italia este o provocare uriașă pentru un jucător tânăr, chiar și pentru unul de talentul lui Man. Știu că este așa, fiindcă și eu am trecut prin asta când am plecat de la ȚSKA Sofia la Bayer Leverkusen în 2001. S-au schimbat multe în fotbal în ultimii 20 de ani, însă diferența dintre unele ligi europene a rămas semnificativă.

Sfatul meu pentru Man este să rămână puternic. S-ar putea să-i fie dificil în primele luni, atunci când îți cunoști noii coechipieri, înțelegi clubul și cultura diferită, însă el trebuie să-și amintească mereu că realizările sale sunt cele care i-au oferit această oportunitate. Dennis trebuie să fie răbdător, să se antreneze serios și să fie dornic să învețe de la ceilalți jucători din jurul său, care îl vor ajuta să-și îndeplinească potențialul” a declarat ambasadorul Betfair, Berbatov.

„Dacă i se face dor de casă, să nu vină! Fotbalul din România este mult în urmă”

„Dacă i se va face dor de casă, trebuie să nu fie tentat să se întoarcă. Fotbalul din România este mult în urma celui din ligile mari europene, așa că a juca în Italia este o oportunitate fantastică. Aș spune același lucruri pentru orice membru al acestei generații de tineri jucători români care încearcă să crească afară. Ar trebui să-și mențină motivația, să fie ambițioși și dornici să aibă realizări în ligile puternice” a completat fostul mare fotbalist bulgar.

Jucătorii au arătat deja că sunt talentați ajungând în semifinale la EURO U21 în 2019, iar unii dintre ei, precum George Pușcaș, Ianis Hagi sau Andrei Radu au făcut pasul următor, jucând acum în străinătate. Va fi dificil să aibă succes la aceste cluburi, pentru că nivelul este mult superior campionatelor din Balcani, însă merită să accepte provocarea, iar eu le voi urmări evoluția cu interes – Dimitar Berbatov

 

Publicat: 09 02. 2021, 09:42
Actualizat: 09 02. 2021, 10:05