Reprezentativa Turciei, pregătită de Mircea Lucescu, a revenit spectaculos în fața Suediei, 3-2, după ce a fost condusă cu două goluri în Liga Națiunilor. Cornel Dinu, fostul coleg al lui „Il Luce” la Dinamo și la naționala României, i-a transmis un mesaj, deși cei doi au o rivalitate de peste 40 de ani.
„M-am bucurat foarte mult pentru acest succes al lui Mircea (n.r. Lucescu). Turcii sunt ne un naționalism puternic și când nu le convine ceva nu recunosc că greșesc. Mircea e într-o situație mai mult decât delicată și dificilă acolo și încă o dată mă bucur în plus că s-a descurcat învingând suedia. Că s-ar fi putut să i se fi tăiat capul ca lui Brâncoveanu, fotbalistic vorbind.
Mircea nu are jucători de naționalitate turcă pe care să conteze. Se descurcă într-o situație foarte grea acolo pentru că acolo interesele cluburilor sunt prea mari. A reușit un rezultat deosebit care dovedește, vreau să cred, că a găsit după ceva timp o formulă de echipă câștigătoare. Mircea e un profesionist incontestabil și cu mare experiență”, a spus Cornel Dinu la Telekom Sport.
De-a lungul timpului ambii și-au aruncat vorbe grele, Lucescu l-a acuzat pe Dinu că l-a sabotat în favoarea Stelei, iar „Mister” i-a dat o relică acidă: „Cred că infarct pe care el l-a avut nu a fost pe inimă, ci pe creier”. Și pe vremea în care erau jucători se contrau fiindcă unul era impus căpitan la Dinamo, iar celălalt la națională, iar ca antrenori s-au duelat în derby-uri Dinamo – Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER