Mexicanii de la Tigres o așteaptă în finala Cupei Mondiale a Cluburilor pe Bayern Munchen. Nemții joacă azi cu Al Ahly Cairo pentru un loc în ultimul act

Tigres' players celebrate their win during the FIFA Club World Cup semi-final football match between Brazil's Palmeiras and Mexico's UANL Tigres at the Ahmed bin Ali Stadium in the Qatari city of Ar-Rayyan on February 7, 2021.,Image: 589466346, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Tigres UANL, echipa mexicană de fotbal, s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale a Cluburilor de fotbal din Qatar, duminică, după ce a învins-o în penultimul act pe Palmeiras Sao Paulo cu scorul de 1-0.

Tigres este prima echipă din America de Nord care va juca finala competiţiei, după ce s-a impus prin golul înscris de francezul Andre-Pierre Gignac (54), dintr-un penalty acordat pentru faultul lui Luan la Carlos Gonzalez.

În finala programată joi, pe Stadionul Education City din Al Rayyan, Tigres va întâlni câştigătoarea din a doua semifinală, care le va opune luni pe Bayern Munchen, campioana Europei, şi pe Al Ahly Cairo, campioana Africii. Palmeiras va juca finala mică.

Mexicanii de la Tigres o așteaptă în finala Cupei Mondiale a Cluburilor pe Bayern Munchen. Nemții joacă azi cu Al Ahly Cairo pentru un loc în ultimul act

Campioana Germaniei va juca luni, 8 februarie, ora 20.00, live pe TVR+ contra formației egiptene.

Cluburile europene au câştigat toate ediţiile competiţiei după 2012, când Corinthians a învins-o în finală pe Chelsea.

Meciul pentru locul cinci a fost câştigat, duminică, de Al-Duhail, cu scorul de 3-1, în faţa echipei Ulsan Hyundai. Pentru învingători au marcat Edmilson ’21, Muntari ’66 şi Ali ’82, iar pentru Ulsan a înscris Bit-garam ’62.

Repetiție pentru Cupa Mondială din 2022

Turneul are o oportunitate înemnată pentru Qatar de a testa cele două noi stadioane – este vorba despre Education City Stadium şi Ahmad Bin Ali, inaugurat pe 18 decembrie 2020, cu atracţii turistice şi spaţii de cazare situate în imediata lor apropiere.

Pe lângă faptul că va oferi o experienţă memorabilă pentru jucători, fani şi oficialii competiţiei, turneul asigură şi un preview al Cupei Mondiale 2022, prima desfăşurată în Orientul Mijlociu.

Ediţia de anul trecut a Mondialului cluburilor a fost câştigată de Liverpool, după o finală cu Flamengo. Bayern Munchen, câştigătoarea Ligii Campionilor, va reprezenta Europa. Echipa germană este deja calificată în semifinale.

O nouă formulă a Mondialului cluburilor, cu 24 de echipe, ar fi urmat să se desfăşoare în iunie-iulie 2021 în China, însă pandemia a făcut ca EURO 2020 şi Copa America să fie amânate. Prima ediţie a acestui nou Mondial al cluburilor va avea loc tot în China, la o dată care nu a fost încă stabilită.

Publicat: 08 02. 2021, 07:25