Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, analizează strategia lui Edi Iordănescu pentru meciul România – Muntenegru.
Edi Iordănescu a decis să îl titularizeze pe Marius Ștefănescu, fotbalistul lui Sepsi OSK, la meciul România – Muntenegru din Liga Națiunilor, iar această mutare a fost una surprinzătoare pentru oamenii din fotbalul românesc.
După ce Edi Iordănescu a schimbat din nou echipa de start, Mihai Stoichiță a încercat să explice decizia antrenorului și crede că alegerea selecționerului de a-l titulariza pe Marius Ștefănescu nu este surprinzătoare și a explicat de ce.
Mai mult, Mihai Stoichiță a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Sepsi OSK și a transmis că formația din Sfântu Gheorghe ar putea trimite mai mulți fotbaliști la prima reprezentativă.
„De ce e o surpriză Ştefănescu? Sepsi a avut continuitate de când a promovat, a crescut. Eu cred că Edi s-a gândit că momentul Sepsi trebuie speculat şi l-a adus pe Ştefănescu. Poate meritau şi alţii, dar e treaba lor (n.r. – a celor din staff). Nu e o surpriză. Ştefănescu vine cu prospeţime. Să nu fie copleşit de emoţii, acesta e principalul meu gând pentru el”, a declarat Mihai Stoichiţă pentru Orange Sport.
„Fac mai multe calcule economice, în economia grupei. Dacă stai să te gândeşti la revanşă, nu ajungi nicăieri. Suntem tensionaţi, sub presiune, că e miza jocului, trebuie să fim concetaţi să scoatem tot din fiecare partidă. O victorie în seara asta nu ne aduce câştigarea grupei, dar ne dă speranţe pentru ultimele două partide din grupă.
Avem câteva stadioane foarte frumoase în ţară. Probabil că mergem şi în altă parte să jucăm. Acest moment a fost îmbinat şi cu entuziasmul rapidist, Rapid a adus multă lume la stadion în acest sezon. Gazonul e ireproşabil (n.r. – după ploaia din Bucureşti). Trebuie felicitaţi pentru modul în care s-a gestionat construcţia, e civilizat totul”, a mai spus oficialul FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER