Valentin Mihăilă a jucat primul meci titular în Italia și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Parmei. Echipa nu a fost însă mai rapidă decât Dacia de pe tricoul lui Udinese, iar duelul s-a terminat 2-2. Prestația fostului jucător al Universității Craiova a fost apreciată de fani și jurnaliști, iar notele lui au fost pe măsură.
Valentin Mihăilă a fost ca un bob de piper în atacul Parmei. A obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 31, după ce a fost faultat în careu de Rodrigo Becao, s-a contrat cu adversarii și a mai reușit și alte câteva acțiuni aproape de poarta adversă.
Internaționalul român a primit și un cartonaș galben și a fost înlocuit în minutul 67, când antrenorul l-a aruncat în luptă, sperând să mențină avantajul minim de pe tabelă, pe fundașul Bruno Alves. Partida s-a terminat însă la egalitate 2-2, iar Parma nu a mai câștigat de aproape trei luni. Formația se află pe penultimul loc și o despart 6 puncte de ultima poziție care asigură prezența în Serie A.
Valentin Mihăilă a primit o notă foarte bună pe platforma FotMob: 7,4. Doar Andreas Cornelius, Juraj Kucka și Giuseppe Pezzella au fost mai bine apreciați de jurnaliști. Pe Sport Sofa, internaționalul român a primit nota 7,1, după primul său în care a jucat titular la Parma. Dennis Man a intrat în 66 și a primit nota 6,8.
Prestația lui Mihăilă a fost apreciată de fani, iar mulți dintre ei au spus că românul ar trebui să primească mai multe șanse. Și jurnaliștii l-au lăudat
„Mihăilă a fost copilul revoluției de la Parma. L-a lăsat pe Gervinho în tribună, a contribuit la primul gol și a obținut cu mare istețime penalty-ul de 2-0.
Când a avut teren liber în față a fost devastator. A terminat benzina la jumătatea reprizei secunde”, au spus cei de la sportparma.com.
Și site-ul tuttomercatoweb.com l-a lăudat, doar că aici a primit o notă ceva mai mică.
„În repriza a doua a mai scăzut ritmul, de aceea ia nota 6,5 și nu 7. A fost înlocuit cu Bruno Alves, cel care este vinovat la egalare”, au scris jurnaliștii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER