Mike Dean și familia lui au primit amenințări cu moartea, după cartonașul roșu arătat celor de la West Ham! Arbitrul englez a cerut să nu fie delegat în această săptămână
Arbitrul englez Mike Dean a cerut să nu oficieze niciun meci în această săptămână, după ce el și familia lui au fost amenințați cu moartea.
Cavalerul fluierului din Premier League a fost criticat în urma deciziei sale de a-l elimina pe Tomas Soucek, de la West Ham, în partida din weekendul trecut cu Fulham.
Arbitrul Mike Dean și familia lui au primit amenințări cu moartea în urma unei eliminări controversate din meciul Fulham-West Ham
Cehul Tomas Soucek, de la West Ham, a fost eliminat în urma unui duel aerian cu Aleksandar Mitrovic, după ce l-a lovit cu cotul pe fotbalistul sârb al lui Fulham.
Contactul a fost unul clar accidental și boss-ul „Ciocănarilor”, David Moyes, a declarat că lui Mike Dean și oficialului VAR, Lee Mason, ar trebui „să le fie rușine” în urma deciziei pe care au luat-o.
West Ham a introdus imediat apel la Asociația Engleză de Fotbal ca să evite o suspendare de 3 etape pentru starul ei. Șefii comisiei de disciplină ai FA au fost de acord cu demersul londonezilor, astfel că Soucek va avea drept de joc la meciul de Cupa Angliei, de marți, de pe Old Trafford.
În urma mesajelor de amenințare pe care le-au primit el și membrii familiei lui, pe care le-a predat poliției, Mike Dean le-a cerut șefilor arbitrilor din Premier League să fie oprit de la delegări în această săptămână.
A mai avut probleme cu un cartonaș roșu recent
Este al doilea incident controversat care îl are ca protagonist pe Mike Dean, după ce în urmă cu 4 zile cartonașul roșu arătat lui Bednarek, de la Southampton, în meciul din deplasare cu United, pierdut cu 9-0, a fost anulat tot de către comisia de disciplină a FA.
Șeful forului PGMOL, Mike Riley, a spus: „Amenințările și abuzurile de acest fel sunt complet inacceptabile și aprobăm total decizia lui Mike de a raporta poliției aceste mesaje primite de familia lui”.
Dean încă nu a fost retras de la meciul de Cupă de miercuri, din runda a 5-a, dintre Leicester și Brighton, dar o decizie în acest sens ar putea fi luată cât de curând.