Milionarul modest. Colegii săi au venit cu Lamborghini sau cu Rolls-Royce, dar el a preferat să conducă mașina lui de 5 ori mai ieftină

Milionarul modest. Colegii săi au venit cu Lamborghini sau cu Rolls-Royce, dar el a preferat să conducă mașina lui de 5 ori mai ieftină
Vezi galeria foto - 5 poze

În timp ai lui colegi conduc Lamborghini sau Rolls-Royce, milionarul modest preferă să se afișeze cu o mașină de cinci ori mai ieftină.

Fotbaliștii echipei engleze Manchester City conduc mașini al căror preț are șase cifre, cu o singură excepție, Josko Gvardiol.

Un milionar modest preferă să conducă o mașină de cinci ori mai ieftină decât a colegilor lui

Josko Gvardiol face notă discordantă în parcarea de la baza de antrenament a lui Manchester City. În timp ce fotbaliștii pregătiți de Pep Guardiola ajung la cantonament la bordul unor bolizi de lux, croatul venit la echipă în vara lui 2023 preferă un Volkswagen.

Jucătorii sunt așteptați deseori la poarta bazei de pregătire de amatorii de autografe, iar unul dintre aceștia a făcut recent un filmuleț, în timp ce jucătorii campioanei Angliei ajungeau. Și absolut toți suporterii au fost susprinși când au văzut ce mașină conducea Gvardiol.

Fotbalistul croat a oprit mașina pentru a da un autograf și a fost lăudat de suporteri. „Umilul meu rege. Genul meu de mașină”, a spus unul dintre fanii echipei lui Pep Guardiola.

Un altul a adăugat: „Dacă trebuie să judec o persoană după mașină – Josko Gvardiol ființă umană de elită”. Un al treilea a comentat: „Toți în mașini cu șase cifre, cu excepția lui Gvardiol”.

Gvardiol câștigă săptămânal 240.000 de euro, iar mașina costă de patru ori mai puțin

Ruben Dias a fost văzut într-un Lambo de 350.000 de lire sterline, în timp ce John Stones și Ederson conduc Rolls-Royce Phantom evaluate la același preț, scrie The Sun.

Rico Lewis, Matheus Nunes și Phil Foden au fost fiecare într-un Mercedes G-Wagons, în valoare de aproximativ 175.000 de lire sterline.

Erling Haaland deține un Audi Rs6, cu prețuri începând de la 120.000 de lire sterline pentru mașină.

Bernardo Silva și Stefan Oretga au Mercedes GLS identic, care poate valora 200.000 de lire sterline, cu dotări personalizate.

Gvardiol a ajuns Manchester City după ce „cetățenii” au plătit 90 de milioane de euro lui RB Leipzig. Are un contract până în 2028, câștigă săptămânal 240.000 de euro, dar preferă să fie la volanul unei mașini care costă cel mult 60.000 de euro.

Gvardiol a marcat un singur gol în acest sezon

Josko Gvardiol este unul dintre jucătorii de la bază de la echipa pregătită de Pep Guardiola. În acest sezon a fost prezent pe teren în nouă meciuri, dintre care șase în Premier League și câte unul în Liga Campionilor, Cupa Ligii Angliei și Community Shield.

A marcat o singură dată, în etapa a șasea din campionat, când Manchester City a remizat, 1-1, în deplasare, cu Newcastle. Jucătorul croat deschis scorul în minutul 35, după o pasă de la Jack Gfrealish, iar gazdele au restabilit egalitatea după o oră de joc, prin Anthony Gordon, aflat la a doua reușită stagională.

Publicat: 30 09. 2024, 21:56