Mircea Lucescu a băgat spaima în jucătorii lui Dinamo Kiev: „Nu mi-am simțit picioarele, dar este în regulă!” | GALERIE FOTO

Mircea Lucescu are planuri mari cu Dinamo Kiev, iar jucătorii au parte de o pregătire dură înaintea unui sezon în care echipa lui Igor Surkis nu mai concepe să rateze titlul.

Ghanezul Mohammed Kadiri, ajuns anul trecut la Dinamo Kiev, a dezvăluit prin ce a trecut după primul antrenament pe care l-a făcut sub comanda lui Lucescu, tehnician sărbătorit recent de ProSport, în ziua în care a împlinit 75 de ani.

Mircea Lucescu, pregătire spartană la Dinamo Kiev: „Nu mi-am simțit picioarele!”

„Cu toţii avem o dispoziţie grozavă şi suntem fericiţi să revenim la antrenamente. Pregătirea din pre-sezon este una foarte importantă, una dificilă. Muncim din greu pentru a ne menţine la un nivel înalt. Mircea Luceste este un profesionist în domeniul său. Este respectat la echipă. Acum, lucrăm foarte mult la tactică, cum să ne apărăm, cum să jucăm compact, cum să trecem de la apărare la atac. Lucruri necesare în fotbal. De asta aveam nevoie. El ne învaţă multe, trebuie să reţinem şi să facem tot ce putem.

Sosirea unui nou antrenor principal este o motivaţie grozavă. Toţi se luptă acum pentur un loc de titular. Fiecare încearcă şi lucrează la maximum. După primul antrenament, nu mi-am simţit picioarele, am alergat mult. Dar este în regulă, după atâta vacanţă”, a declarat Kadiri, pentru site-ul oficial al clubului.

„Il Luce” a fost ales cel mai bun antrenor din istoria României de 40% dintre subiecții eșantionului, fiind lider autoritar în sondajul ProSport.

Lucescu este însă în continuare contestat de ultrași: „Nu înţelegem de ce el, la 75 de ani, are nevoie de acest stres. O să fie o tensiune constantă, la toate jocurile. Pentru fiecare eşec, va fi criticat. Nu va putea antrena în linişte”.

Campionatul din Ucraina se reia pe 12 septembrie, dar, până atunci, Dinamo Kiev va juca Supercupa contra rivalei Șahtior. Mircea Lucescu forțează și prezența în grupele Ligii Campionilor, Dinamo Kiev având de depășit două tururi pentru a ajunge alături de cele mai bune echipe din Europa.

Publicat: 02 08. 2020, 14:30
Actualizat: 05 08. 2020, 00:24