Mircea Lucescu a izbucnit după o nouă „rușine” suferită de Turcia! „Îl dau în judecată! Mergem la tribunal”. De ce și-a ieșit „Il Luce” din fire
Mircea Lucescu a izbucnit după ultima înfrângere cu naționala Turciei, 2-3 în fața Albaniei. Un jurnalist l-a acuzat că a folosit un fotbalist pentru că ar avea o înțelegere cu impresarul acestuia, iar „Il Luce” a amenințat că va merge la tribunal.
Jucătorul care a dus la problemele dintre Lucescu și presă este Erdal Alkan, fotbalistul lui Dordrecht, care nu a intrat niciun minut pe teren în duelul cu Albania.
„Dacă acesta are dovezi pentru a susține aceasta acuzație… Am spus că vreau să văd la lucru fotbaliștii care au evoluat la U21. Pe Erol l-am văzut la Dordrecht, juca mijlocaș. L-am selecționat.
Nu voi trece peste aceste acuzații, mergem la tribunal pentru ca ziaristul să ne spună de unde are aceste informații. Nu cunosc niciun impresar. Am un trecut, am un nume. Îl voi da în judecată pe ziarist și voi cere clarificări. Am urmărit acest jucator, este tânăr și foarte bun. Nu trec peste!”, a spus Lucescu, pentru futbolarena.com.
„E o înfrângere rușinoasă, care nu trebuie să rămână fără urmări”, titrează jurnaliștii turci, care vor o revoluție din temelii. Se discută despre oportunitatea venirii lui Fatih Terim ca președinte al Federației și numirea lui Senol Guneș ca selecționer.