Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Dinamo Kiev, a vorbit despre fericirea pe care i-a adus-o revenirea în fotbal. În plus, acesta s-a declarat mulțumit de performanțele pe care fiul său, Răzvan Lucescu, le are pe banca lui Al-Hilal.
Mircea Lucescu a revenit în antrenorat, în această vară, după ce a semnat cu Dinamo Kiev.
Dinamo Kiev este lider în prima ligă din Ucraina, cu 30 de puncte obținute, după 13 meciuri jucate. Echipa lui Mircea Lucescu este calificată în 16-imile Europa League, acolo unde o va înfrunta pe Club Brugge.
Tehnicianul român este mândru de performanțele pe care le înregistează la Dinamo Kiev. Acesta mărturisește că a suferit în perioada în care a lipsit de pe terenul de fotbal.
„A fost un an foarte bun pentru că am revenit în fotbal. Puțină lume a remarcat că am revenit la vârsta asta cu foarte multă dorință de a pune în valoare experiențele și cunoștiințele mele. Eu zic că a fost o revenire spectaculoasă pentru mine, iar rezultatele au fost foarte bune.
În perioada în care nu am antrenat am suferit că nu puteam fi pe teren, dar am compensat prin realizările lui (n.r. Răzvan Lucescu). Fără el aș fi avut foarte multe probleme emoționale. Lucurile au mers din august mai bine.
Doar așa mai pot vorbi și eu cu el. La solicitările pe care le are cu meciurile, cu antrenamentele. Doi antrenori care duc mai departe fotbalul românesc mai mult decât o fac fotbaliștii noștri. Sunt foarte mulți antrenori care activează afară… Șumudică, Gâlcă, Boloni”, a declarat Mircea Lucescu, pentru Antena Sport.
Sergiy Sydorchuk, căpitanul lui Dinamo Kiev, îl apreciază foarte mult pe Mircea Lucescu și susține că tehnicianul român emană încredere. Acesta îi îndeamnă pe ceilalți antrenori să analizeze modul în care „Il Luce” reușește să ridice potențialul jucătorilor.
„Mister este genul de antrenor care nu ţipă prea mult, dar adoptă un ton care devine inconfortabil. Critică, dar constructiv. Ştie unde trebuie să «apese». Dar face acest lucru fără intenţia de a umili sau de a te face să te simţi vinovat, ci mai mult pentru ca tu să înveţi din greşeli. În final, ce e cel mai bine pentru tine va fi bine şi pentru echipă.
Mi se pare că antrenorii ar trebuie să analizeze acest aspect (n.r. – Ognen Vukojevic a spus că Lucescu a ridicat potenţialul jucătorilor lui Dinamo cu 30-40%). Lucescu emană încredere, iar acest lucru influenţează atât jocul echipei, cât şi pe cel individual. Încărcaţi cu această energie, jucătorii cresc.
Fotbaliştii au asimilat informaţiile mai bine. Ne comunică totul clar. Iar un factor important a fost faptul că rezultatele de la început au fost pozitive. Când totul începe bine, jucătorii sunt mai implicaţi. Continuitatea joacă un rol important în orice domeniu şi e important să vezi că munca ta dă roade“, a declarat Sergiy Sydorchuk, pentru presa din Ucraina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER