Mircea Lucescu, la ora dezvăluirilor! Cum ar fi fost Neymar dacă lucra cu „Il Luce” la Șahtior, mesajul pentru Cristiano Ronaldo și răspunsul la întrebarea: Cât timp va mai antrena?

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, a acordat un interviu în Gazzetta dello Sport și a atins și subiectele Neymar și Cristiano Ronaldo.

„Dacă ar fi fost cu mine la Șahtior, Neymar ar fi devenit mai bun ca jucător de echipă”, a spus Lucescu referindu-se la faptul că Neymar nu ar fi simulat atât de des. Tehnicianul român are o bogată experiență în a lucra cu brazilieni, unii ca Fernardinho, Luiz Adriano, Willian, Douglas Costa, Jadson sau Alex Teixeira fiind transformați de către „Il Luce” în adevărate staruri.

Mircea Lucescu a antrenat mult timp și în Italia și în dialogul cu jurnaliștii a analizat și mutarea lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus Torino. „Ronaldo a fost o mare lovitură de imagine pentru Serie A. Însă nu-i va fi ușor. În Italia, fotbalul e complet diferit față de ce a jucat până acum. Fotbal e dificil în Serie A, e mult mai tacticizat, colegii trebuie să-l ajute foarte mult. Avându-l pe Cristiano, Juve chiar poate să câștige Liga Campionilor. Rutina distruge totul, dar portughezul a renunțat la rutină alegând Juventus. E într-o permanentă competiție cu el însuși”, a explicat acesta.

Tehnicianul de 73 de ani a vorbit și despre cariera sa, explicând care e factorul care-l face să antreneze în continuare: „Nu am încetat să mă gândesc să antrenez o echipă de club. Mă simt bine la națională, dar trebuie să lucrezi pe termen scurt, mai mult modelezi mintea băieților decât îi antrenezi pe teren. Când ești la club, în fiecare zi insiști, experimentezi, demonstrezi… Și ce dacă am 73 de ani? Priviți-l pe Ronaldo! Are 33 de ani într-un corp de 20! Adevărul este că vârsta e doar în mintea omului, iar cât timp sunt înconjurat de tineri întineresc și eu. Tinerii nu mă lasă să îmbătrânesc”.

Publicat: 12 08. 2018, 13:49
Actualizat: 12 08. 2018, 13:53