Mircea Lucescu, printre cei mai importanți antrenori din Europa! Invitați de lux la Nyon
Mircea Lucescu, în vârstă de 74 de ani, a fost invitat de UEFA, în Elveţia, acolo unde s-a întâlnit cu alţi 11 antrenori, consideraţi cei mai importanţi tehnicieni din Europa.
Forumul UEFA al antrenorilor de elită a avut loc luni, 11 noiembrie, la Nyon, ocazie pentru forul continental de a asculta propunerile şi sugestiile celor mai importanţi tehnicieni din fotbalul european.
Acest eveniment este unul anual şi a fost organizat prima oară de UEFA în 1999. La întâlnirea din acest an au participat 12 antrenori: Erik ten Hag, Jürgen Klopp, Pep Guardiola, Unai Emery, Maurizio Sarri, Zinédine Zidane, Carlo Ancelotti, Massimiliano Allegri, Thomas Tuchel, Paulo Fonseca, Rudi Garcia, Mircea Lucescu.