Mircea Lucescu, război total cu fanii lui Dinamo Kiev! Ce a declarat antrenorul după calificarea în finala Cupei Ucrainei: „Să-și arate fața, să vedem cine protestează!”
Mircea Lucescu a fost aspru contestat de o anumită parte a suporterilor lui Dinamo Kiev, încă de la momentul instalării antrenorului pe banca formației ucrainene. La finalul meciului cu Ahrobiznes Volchysk, din semifinalele Cupei Ucrainei, câștigată de Dinamo cu 3-0, Mircea Lucescu a răbufnit la adresa ultrașilor care îl critică.
Criticile aduse lui „Il Luce” vin din cauza faptului că a antrenat-o timp ce 12 ani pe marea rivală a lui Dinamo Kiev, Șahtior Donețk.
Mircea Lucescu (75 de ani) a fost adus pe banca lui Dinamo Kiev în vara anului trecut.
Mircea Lucescu, război total cu fanii lui Dinamo Kiev
Tehnicianul român a fost criticat pe tot parcursul meciului cu Ahrobiznes Volchysk de un grup de ultrași ai lui Dinamo Kiev, care s-au adunat în spatele băncii tehnice a formației ucrainene.
Fostul selecționer al României nu a mai suportat presiunea, astfel că s-a întors către grupul de suporteri și i-a transmis: „Nu sunteți fanii lui Dinamo”.
Ba mai mult, la finalul meciului, Mircea Lucescu a avut un discurs dur la adresa celor care îl critică și le-a cerut ultrașilor să-și arate fața.
„Un grup de așa-ziși suporteri ai lui Dinamo, la fiecare meci, apar cu cagule… măcar, dacă au de spus ceva și de protestat, să-și arate fața, să vedem cine și de ce protestează. Pe mine mă interesează echipa, rezultatele, jocul, mă interesa foarte tare ca Dinamo să redevină ceea ce a fost și să fie din nou o echipă competitivă în campionatul intern și competițiile internaționale.
Sunt 10 inși, care vor să fie protagoniști, să fie mai importanți decât jucătorii, decât președintele clubului. N-au nicio legătură cu această echipă”, a declarat Mircea Lucescu, la finalul meciului cu Ahrobiznes Volchysk.
Dinamo Kiev este lider în prima ligă din Ucraina, cu 55 de puncte obținute după 22 de meciuri jucate, la zece lungimi distanță de ocupanta locului 2.