Mourinho a rupt tăcerea și l-a făcut praf pe Pogba: „Excelența sa voia să plece de la stadion cu Rolls Royce-ul”
Jose Mourinho, ex-antrenorul lui Manchester United, a tunat la adresa lui Paul Pogba, cel mai scump jucător din istoria clubului englez, transferul său de la Juventus costând 105 milioane de euro. Antrenorul portughez a fost îndepărtat de la echipă și acum, la aproape patru luni, distanță a vorbit despre relația rece avută cu fostul său elev. A explicat totul la un seminar al antrenorilor, desfășurat în Portugalia.
„Jucam la 30 de kilometri de Manchester, iar înainte de meci un jucător a venit și mi-a cerut să nu revină acasă cu autocarul echipei. I-am spus că nu are sens, dacă eram la Londra și voia să rămână în oraș, nu aveam nimic împotrivă. Dar acolo (n.r. la Burnley), ce să facă?
S-a supărat, dar apoi am câștigat meciul și a venit să mă roage din nou. Eram fericit, așa că am cedat. Dar i-am spus să plece cu noi de la stadion și să îi ceară șoferului să ne urmărească 10 minute și apoi să se ducă unde dorește. Când am terminat conferința de presă am mers la autocar și am văzut parcat alături un Rolls Royce cu șofer”, a spus Mourinho.
Apoi, a continuat: „Mașina era nouă și Excelența Sa și-ar fi dorit să plece de la stadion cu Rolls-Royce-ul său. Cum să gestionezi această situație? Îi spui să nu meargă niciodată cu mașina? Poate merge doar când sunt bucuros? Sau rezolvi aceasta problema altfel și eu ajung în vacanță?”
Presa engleză a explicat faptul că Mourinho a fost demis după un conflict cu Pogba. Francezul avea o prestație slabă, dar după schimbarea portughezului de pe banca tehnică, a început să joace constant și să aibă evoluții apreciate.