Mourinho, trist de Crăciun: ”Făcea parte din familie!”
Jose Mourinho, managerul celor de la Tottenham Hotspur, era extrem de afectat înaintea partidei cu Brighton, câştigată cu scorul de 2-1, în etapa cu numărul 19 a Premier League.
Înaintea meciului cu Brighton, Mourinho a oferit un interviu unei televiziuni britanice și întrebat dacă s-a bucurat de Crăciun a răspuns: „Să fiu sincer, a fost foarte trist. Câinele meu a murit, iar el făcea parte din familie. Trebuie să mergem mai departe”.
Câinele lui Mourinho, Leya, de rasă Yorkshire Terrier, a fost implicat într-un episod neplăcut în 2007, când antrenorul portughez a petrecut o zi în arest. Mourinho a fost acuzat de autorităţi că ar fi adus câinele în Anglia refuzând să i se facă acestuia vaccinurile obligatorii. În cele din urmă, tehnicianul a fost eliberat rapid, alegându-se cu un avertisment.