Napoli se califică în semifinalele Cupei Italiei! Immobile, ratarea sezonului, doi eliminați și un gol anulat pentru Lazio | VIDEO
Napoli s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, după ce a învins-o la limită pe Lazio, scor 1-0.
Insigne a deschis scorul pe „San Paolo” încă din minutul 2, bifând astfel cel mai rapid gol al lui Napoli din acest sezon în toate competițiile. După doar opt minute, Lazio a beneficiat de un penalty, dar Immobile a alunecat și a ratat șansa de a restabili egalitatea.
La scurt timp, Hysaj a primit al doilea cartonaș galben, iar Napoli a rămas în zece oameni. Balanța s-a reechilibrat în minutul 25, când Lucas Leiva a protestat pentru cartonașul galben primit, motiv pentru care l-a încasat și pe cel de-al doilea.
Românul Ștefan Radu a jucat doar 70 de minute în cadrul acestei întâlniri. A fost înlocuit atunci cu Patric.
Lazio a reușit să înscrie în minutul 89, dar arbitrul a anulat golul, după ce a consultat VAR-ul.
VEZI VIDEO AICI CU RATAREA LUI CIRO IMMOBILE
Astfel, Napoli este prima echipă calificată în semifinalele Cupei Italiei, unde se va duela cu învingătoarea meciului dintre Fiorentina și Inter.
În cealaltă semifinală se vor întânlni câștigătoarele meciurilor AC Milan – Torino, respecitv AS Roma – Juventus.
NAPOLI – LAZIO 1-0
A marcat: Insigne (min. 2)
Echipele de start:
Napoli: Ospina – Hysaj, Manolas, Di Lorenzo, Rui – Lobotka (Luperto 22), Demme, Zielinski – Callejon (Elmas 68), Milik, Insigne (Ruiz 77)
Rezerve neutilizate: Karnezis, Meret, Leandrinho, Llorente, Lozano, Tonelli
Antrenor: Gennaro Gattuso
Lazio: Strakosha – Luiz Felipe, Acerbi, Ștefan Radu (Patric 70) – Lazzari, Parolo, Lucas Leiva, Milinkovic-Savic, Lulic (Jony 76) – Caicedo (Correa 55), Immobile
Rezerve neutilizate: Guerrieri, Proto, Adekanye, Anderson, Berisha, Minala, Bastos, Vavro
Antrenor: Filippo Inzaghi