Sebastian Colțescu și Demba Ba s-au împăcat, după scandalul de la partida Champions League. Jucătorul senegalez l-a sunat pe arbitrul român. Ousmane N’Doye a fost cel care a intermediat dialogul dintre cei doi. El a făcut rost de numărul de telefon al arbitrului român și și-a convins fostul coleg de națională să-l sune.
Ousmane N’Doye a făcut o mutare supriză și a reușit să-i împace pe Sebastian Colțescu și Demba Ba. Fostul jucător de la Dinamo, Vaslui și Astra este bun prieten cu jucătorul lui İstanbul Başakşehir. A făcut rost de numărul arbitrului acuzat de rasism și și-a îndemnat fostul coleg de națională să-l sune și să rezolve problema.
„Mie îmi place pacea, vreau să râdem, să vorbim, cu respect și să fim oameni adevărați. Când am fost în România, am cunoscut multă lume acolo, știu cum merge România, știu oamenii. Dacă ceva se întâmplă cu cineva despre care știi ceva, trebuie să spui. Așa și cu Sebi. I-am văzut caracterul la meciuri. Arbitrii mei preferați se știu. Îi salut, că se știu ei: Sebi, Găman și Balaj. Nu-i ușor pentru Sebi.
Am aflat numărul lui Coltescu, i-am spus că sunt alături de el. Știu că nu e rasist deloc. A fost o neînțelegere. A vrut să arate spre bancă. Am vorbit cu Demba Ba. E prietenul meu foarte bun. Eu i-am dat pasă lui Demba Ba ca să dea primul gol la națională. I-am explicat și el a înțeles foarte bine. I-am dat numărul lui Sebi și i-am zis să-l sune, să vorbească. Fără televizor, fără nimic”, le-a spus N’Doye, celor de ProTv.
Ousmane N’Doye a explicat că își dorește ca acest scandal să nu meargă mai departe și vrea „un premiu” pentru că a intermediat acest dialog: o mămăligă.
Din partea mea, era frumos să fac asta și am făcut. Demba e senegalez, la fel că mine! Au vorbit, s-au înțeles foarte bine. Amândoi m-au sunat înapoi și mi-au zis că sunt foarte fericiți. Demba mi-a zis că Sebi e un om foarte bun, la fel și Colțescu despre Demba. Ei doi s-au înțeles!.
Premiul pe care-l vreau eu e premiul de la Dumnezeu, nu vreau altul. Trebuie să-mi dați un premiu cu mămăligă! Sunt mai obosit că voi! Am fost sunat de jurnaliști de peste tot. Și cu ziare din Senegal, și de peste tot. Eu nu am văzut niciodată rasism în România. Lumea a fost șocată când a aflat ce am zis de România, e țara mea!
I-am explicat și lui Demba Ba. El a spus că nu a auzit nimic urât de la Colțescu, dar crede că nu trebuia folosit cuvântul ‘negru’ în stadion. El nu a zis că e rasism. A spus că nu poți să folosești cuvântul ăsta pe stadion. Și Sebi a înțeles lucrul asta. Nu cred că e problema mare, pur și simplu oamenii nu au înțeles. A fost un pic tare, așa, sânge de român, cald, așa!”, a mai afirmat N’Doye pentru sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER