Rivaldinho (23 de ani), fostul jucător al celor de la Dinamo și fiul marelui Rivaldo, brazilianul care a îmbrăcat tricoul Barcelonei, nu trece prin cea mai bună perioadă din cariera sa.
Adus de Cosmin Contra la Dinamo, Rivaldinho a plecat de la clubul alb-roșu la începutul anului 2018, în mandatul lui Vasile Miriuță, din postura de jucător liber de contract, semnând cu Levski Sofia, formație din prima ligă din Bulgaria.
Sud-americanul care a impresionat în tricoul formației bucureștene nu este văzut de actualul său antrenor, slovenul Slavisa Stojanovic drept o piesă importantă în echipă. Acesta nu a prins foarte multe minute, având cifre dezastruoase în ultimele cinci luni. Acesta a prins doar 18 minute pentru Levski, fără să reușească să marcheze.
Un singur gol a marcat Rivaldinho pentru Levski. Împotriva celor de la Botev Plovdiv, în cadrul sezonului trecut, meci încheiat cu victoria echipei sale, scor 3-2.
Acesta a bifat 391 de minute în tricoul formației bulgare, fără să fie integralist. Șase goluri și o pasă decisivă în 37 de partide sunt cifrele lui Rivaldinho în tricoul lui Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER