Neymar, din nou salvator pentru PSG. VIDEO | Brazilianul a înscris unicul gol al partidei cu echipa lui Tătărușanu

Paris Saint-Germain a învins-o pe Olympique Lyon, duminică, în deplasare, scor 1-0, în etapa a șasea din prima ligă franceză.

Thomas Tuchel, antrenorul lui PSG, a început partida fără Edinson Cavani și Kylian Mbappe, ambii nerefăcuți după accidentare. În schimb, Neymar a fost titular și a reușit unicul gol al partidei în care Ciprian Tăturușanu a fost rezervă la Olympique Lyon.

Neymar a punctat în minutul 87, după ce a primit o pasă în interiorul careului de la Angel Di Maria. Brazilianul a fentat un adversar și a trimis în plasa porții lui Anthony Lopes, aducându-i victoria lui PSG, scor 1-0.

 

A fost al doilea gol consecutiv decisiv pentru Neymar în campionat. În runda a cincea, decarul a înscris unicul gol al partidei cu Strasbourg, scor 1-0, în minutul 92.

În urma acestei victorii, PSG a revenit în postura de lider, cu 15 puncte acumulate în primele șase runde. De partea cealaltă, Lyon se află pe locul 9, cu opt puncte.

În etapa următoare, PSG va primi vizita lui Reims, în timp ce Lyon va juca în deplasare, cu Brest.

 

Publicat: 23 09. 2019, 08:22
Actualizat: 23 09. 2019, 08:23