Neymar, la FC Barcelona. Singura condiție pe care o pune ca să semneze cu un club din Arabia Saudită

Neymar, la FC Barcelona. Singura condiție pe care o pune ca să semneze cu un club din Arabia Saudită
  • Publicat:

O eventuală revenire a lui Neymar la FC Barcelona începe să prindă din ce în ce mai mult contur, întrucât brazilianul în vârstă de 31 de ani ar dori să le impună cluburilor din Arabia Saudită care sunt interesate de el să îl lase un sezon în capitala Catalunyei sub formă de împrumut.

Neymar, la FC Barcelona. Singura condiție pe care o pune ca să semneze cu un club din Arabia Saudită

Deși nu i-a anunțat în mod oficial pe cei de la PSG că ar dori să părăsească „Parc des Princes”, acolo unde mai are contract până în iunie 2025, Neymar are șanse mari să părăsească totuși capitala Franței, posibil chiar și în această vară, întrucât el nu mai este văzut deloc cu ochi buni de către conducerea campioanei Franței.

Asta pentru că sud-americanul, după cum se știe foarte bine, este foarte predispus accidentărilor de lungă durată, și, în plus, a generat în ultimele luni câteva tensiuni prin prisma vieții sale extra-sportive. Mai mult, nici randamentul său de pe teren nu a mai fost la cel mai înalt nivel în ultimele două sezoane.

Așa că parizienii au câteva motive întemeiate pentru a renunța la serviciile sale. Doar că ei sunt conștienți de faptul că, prin prisma elementelor prezentate anterior, nu ar putea încasa în schimbul lui o sumă pe măsura celei dorite de ei decât în cazul în care ar fi vorba despre o echipă din Arabia Saudită.

Starul brazilian ar accepta o ofertă din această țară doar dacă ar fi lăsat un sezon sub formă de împrumut la clubul catalan

De asemenea, și Neymar și reprezentanții săi consideră că, din punct de vedere financiar, singura variantă plauzibilă în acest moment ar fi reprezentată de o eventuală mutare în acea zonă a Globului.

Deși inițial au fost destul de reticenți cu privire la o astfel de posibilitate, fotbalistul brazilian și oamenii din jurul său ar începe acum să ia din ce în ce mai serios în calcul acest scenariu.

Doar că fotbalistul și-ar dori să mai apuce să joace măcar pentru un sezon la FC Barcelona, echipa de la care a ajuns la PSG în vara anului 2017, după ce parizienii i-au achitat clauza de reziliere în valoare de 222 de milioane de euro, record absolut pe piața transferurilor până în prezent.

Cei de la PSG ar avea un motiv întemeiat să blocheze un astfel de scenariu

Și se pare că s-ar fi găsit o soluție pentru rezolvarea acestei situații. Potrivit sport.es, Neymar le va impune cluburilor din Arabia Saudită interesate de el să îl lase sub formă de împrumut la FC Barcelona timp de un sezon, imediat după ce s-ar face eventuala tranzacție.

În acest caz, ultimul cuvânt le va aparține celor de la PSG, care însă ar putea să nu fie prea deschiși către o astfel de posibilitate, prin prisma faptului că, lucru bine-cunoscut, relațiile dintre Arabia Saudită și Qatar, statul care deține practic echipa din Paris, nu sunt chiar cele mai bune.

Astfel, sunt șanse destul de mari ca parizienii să refuze să îl cedeze pe Neymar la un club din această țară. În acest scenariu, brazilianul ar urma să fie nevoit să aștepte expirarea actualului contract cu PSG pentru a-și duce planul la capăt.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×