Neymar, transfer bombă în Arabia Saudită! Șeicii i-au pus pe masă contractul, după Leo Messi a refuzat oferta
Neymar este foarte aproape să o părăsească pe PSG, iar brazilianul care a fost mai mult accidentat pare pregătit de un transfer bombă în Arabia Saudită.
Neymar, aproape de un transfer bombă în Arabia Saudită! Ce ofertă are starul lui PSG
Zilele lui Neymar la PSG par să fie numărate, în condițiile în care brazilianul n-a mai jucat pentru liderul din Ligue 1 de o bună bucată de timp.
Cei de la Fichajes scriu că Al-Hilal ar urma să-i facă lui Neymar o ofertă de nerefuzat. Ademenit cu sute de milioane de euro, colegul lui Messi și Mbappe este tentat să accepte mutarea.
Al-Hilal l-a ofertat și pe Leo Messi, însă argentinianul nu a acceptat.
Neymar visează să revină la Santos
Dorit de Al-Hilal, Neymar este mai degrabă tentat să se întoarcă la Santos, clubul care l-a lansat în fotbalul mare.
„Într-o bună zi mă voi întoarce. Mă voi întoarce curând! E prea frumos să mă întorc aici. Mă simt ca acasă aici, mă bucur să revin după 10 ani. Am venit aici să susțin echipa și să primesc afecțiunea fanilor. E clubul care mi-a dat totul, care mi-a deschis ușa. Dacă eu visez să revin, imaginați-vă fanii”, a spus Neymar.
Conform jurnaliștilor francezi de la Foot Mercato, conducătorii de pe Parc des Princes au ajuns la concluzia unei plecări cât mai urgente a lui Neymar Jr. de la PSG, în urma șirului de prestații sub așteptări ale atacantului sud-american de după revenirea sa de la CM2022 din Qatar, care au culminat cu prestația din meciul pierdut clar cu Monaco, în deplasare, scor 1-3.
Fotbalistul de 31 de ani a intrat într-un conflict verbal cu coechipierii săi Vitinha și Hugo Ekitike pentru lipsa de precizie a paselor și pentru lipsa de inspirație din fața porții monegasce.