Nicolae Stanciu, 11 metri ratat pentru Slavia Praga! A jucat tot meciul și echipa sa este lider cu cinci puncte avans în campionatul din Cehia
Internaționalul român Nicolae Stanciu a irosit un penalty în meciul pe care echipa sa, Slavia Praga, l-a jucat sâmbătă seara la Sigma Olomuc, în etapa a 17-a din prima ligă de fotbal din Cehia.
Mijlocașul român, ajuns la 28 de ani, a trimis balonul de la punctul cu var în bara transversală în minutul 52.
Slavia a găsit totuși drumul spre gol peste patru minute, când Kuchta a finalizat din apropiere după o acțiune prelungită de atac. S-a încheiat 1-0 pentru gazde.
Nicolae Stanciu, 11 metri ratat pentru Slavia Praga! A jucat tot meciul și echipa sa este lider cu cinci puncte avans în campionatul din Cehia
Nicolae Stanciu a rămas pe teren până la finalul jocului, fiind integralist. Slavia Praga este lider în Cehia, 5 puncte mai mult ca locul secund, Sparta Praga.
Fotbalistul român înscrisese acum o săptămână în meciul câştigat cu 3-0 de Slavia Praga împotriva lui Teplice, pe teren propriu, în etapa a 16-a a campionatului Cehiei.
Mijlocașul nostru a jucat în 14 meciuri din 17 în acest sezon din Cehia, reușind două goluri și cinci pase de gol. Fotbalistul a venit la Slavia Praga acum doi ani și jumătate de la Al Ahly.
Care sunt cei mai buni trei fotbaliști cu care a jucat Nicolae Stanciu?
„Cred că primul ar fi Luci Sânmărtean, pe locul doi l-aș pune pe Tielemans, cu care am jucat împreună la Anderlecht, iar pe locul trei și patru aș pune doi, foștii mei colegi de la Slavia Praga care acum joacă la West Ham, Soucek și Boufal. Ei sunt cei care m-au impresionat” a spus Nicolae Stanciu într-un interviu pentru FRF.