Slavia Praga a fost aproape de o mare rușine în Cupa Cehiei! Nicolae Stanciu și-a salvat însă echipa, iar campioana a bătut-o cu 4-2 pe modesta Velvary.
La pauză, echipa de liga a treia a condus cu un incredibil 2-0, dar Stanciu a marcat de trei ori în partea a doua a meciului. După succesul cu 4-2, Slavia a obținut calificarea în optimile Cupei Cehiei.
Internaționalul român, care a punctat și în ultima partidă de campionat, s-a aflat pe lista de transferuri a celor de la Galatasaray în această vară, dar tratativele dintre trupa din Turcia și Slavia Praga au intrat în impas.
Slavia Praga și-a menajat mulți oameni de bază în partida din Cupa Cehiei, dar Stanciu a apărut printre titulari, la fel ca Samek și Masopust.
Ar fi trebuit să fie doar un „antrenament cu public” pentru Slavia, care a avut însă parte de o primă repriză de coșmar, în condițiile în care portarul Kinsky și fundașul Matys au debutat pentru formația din Praga: la pauză, gazdele au condus cu 2-0.
Oaspeții au făcut nu mai puțin de trei schimbări, însă Stanciu a rămas în teren și a făcut spectacol: a marcat de trei ori, ultima oară din lovitură liberă, dar a și pasat decisiv la reușita lui Traore, tot dintr-o fază fixă.
Pe lângă cele trei goluri înscrise, Stanciu a mai avut o șansă mare de gol, în condițiile în care adversara Slaviei a cedat din punct de vedere fizic, așa cum era de așteptat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER