Nicolae Stanciu, victorie uriașă în derby-ul Cehiei! Românul, aproape de event, după ce Slavia s-a calificat în finala Cupei
Nicolae Stanciu este la un pas de event în Cehia. Românul a jucat până spre finalul derby-ului cu Sparta Praga, din semifinalele Cupei, câștigat cu 3-0 de Slavia. Florin Niță a fost doar rezervă pentru Sparta.
Nicolae Stanciu este aproape de sezonul perfect. Fostul jucător al FCSB este deja campion al Cehiei, iar Slavia se apropie și de câștigarea Cupei Cehiei.
Nicolae Stanciu a fost la înălțime și în Europa, acolo unde a mers cu Slavia până în sferturile competiției. S-a făcut însă de râs în returul cu Arsenal, câștigat de englezi cu 4-0.
Nicolae Stanciu, victorie uriașă în derby-ul Cehiei! Românul, aproape de event, după calificarea în finala Cupei
Slavia Praga s-a impus cu 3-0 în derby-ul cu Sparta Praga, din semifinalele Cupei Cehiei. Mijlocașul naționalei a fost titular și a jucat până în minutul 81. De partea pierzătorilor, Florin Niță a rămas pe banca de rezerve.
Golurile au fost înscrise de Kuchta (25, 53) și Holes (30′).
În finala Cupei Cehiei, Slavia Praga o va întâlni pe Viktoria Plzen, echipă pe care tocmai a învins-o în campionat, în primul meci după ce Slavia a devenit pentru a doua oară consecutiv campioana Cehiei.
Nicolae Stanciu, criticat în presa internațională după eliminarea din Europa League
Nicolae Stanciu are și un mare of în acest sezon. A fost eliminat din Europa League după un eșec rușinos cu Arsenal. Cehii au pierdut cu 4-0 acasă, în returul sferturilor din Europa League, după ce remizaseră la Londra, 1-1.
Nicolae Stanciu a fost foarte criticat de presa internațională.
„Stanciu este cel mai talentat jucător al lor, dar nu a reușit nimic. A fost înlocuit la pauză, după o prestație dezamăgitoare”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.
12 goluri și 6 assisturi are Nicolae Stanciu în cele 41 de meciuri jucate pentru Slavia în toate competițiile în acest sezon