Răzvan Marin impresionează în Serie A, chiar dacă echipa sa e tot mai aproape de retrogradare. Nota primită în Cagliari – Inter 1-3

Razvan Marin of Cagliari Calcio italian soccer Serie A match Cagliari Calcio vs Udinese Calcio, Unipol Domus, Cagliari, Italy - 18 Dec 2021,Image: 648597745, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Cagliari, formația lui Răzvan Marin, a fost învinsă de campioana sezonului precedent, Inter Milano, cu scorul de 1-3 și se apropie cu pași repezi de retrogradare. Cu o singură etapă rămasă din acest sezon de Serie A, Cagliari ocupă prima poziție sub „linie”, locul 18, la 2 puncte de Salernitana, care ocupă primul loc ce asigură prezența în elita fotbalului italian și din sezonul viitor. În ultima etapă, formația românului va evolua în deplasare, la Venezia, formație care este deja retrogradată.

Răzvan Marin (25 de ani) a avut o nouă prestație solidă. Acesta s-a aflat în primul „11” al formației sale și a fost înlocuit în minutul 79. Mijlocașul a primit nota 6.5 pentru prestația de duminică seară, a doua cea mai mare din echipa sa.

Răzvan Marin, nota 6,5 în penultima etapă de Serie A

Fotbalistul convocat și de Edi Iordănescu pe lista preliminară pentru următoarea acțiune a echipei naționale a fost apreciat de cei de la TuttoMercatoWeb:

„Dintre mijlocașii lui Cagliari, el este cel mai proeminent. Intră în meci cu un șut puternic, care nu se duce mult pe lângă, apoi se luptă la mijloc și încearcă să creeze câteva ocazii. Assist-ul pentru Lykogiannis a fost al său”

Mijlocașul a evoluat în 35 de partide de campionat pentru echipa sa de club, nereușind să marcheze, însă a oferit 6 pase decisive. Acesta este om de bază pentru formația lui, titularizat în 31 de meciuri din cele 35 disputate, fiind integralist în 26 de rânduri.

În total, de când a semnat cu Cagliari, Marin a contabilizat 75 de partide pentru echipa sa, care s-au soldat cu 4 goluri și 12 assist-uri. Rămâne de văzut care va fi viitorul său în cazul în care formația sa nu va reuși să se salveze de la retrogradare. Se vehiculează un interes chiar din partea celor de la Inter, adversara din ultima etapă. Trupa lui Simone Inzaghi ar fi gata să plătească 15 milioane de euro pentru mijlocaș.

  • 14 milioane de euro este cota lui Răzvan Marin în momentul de față, conform Transfermarkt.com

  • 37 de meciuri și 2 goluri are acesta pentru prima reprezentativă a României, unde a debutat pe 8 octombrie 2016

Publicat: 16 05. 2022, 13:29