Vineri, 18 octombrie 2024, Florinel Coman (26 de ani) a fost titular și a evoluat timp de 96 de minute în disputa Al-Gharafa – Umm Salal 3-1, din etapa 7 a campionatului din Qatar.
Deși nu a izbutit să marcheze sau să paseze decisiv, românul i-a impresionat total pe arabi, iar unul dintre portalurile de specialitate i-a acordat o notă foarte mare. Concret, a treia cea mai mare dintre toți fotbaliștii care s-au aflat pe teren.
Vineri, în etapa 7 din Qatar, Al-Gharafa a primit vizita lui Umm Sala, iar Florinel Coman a început disputa din postura de titular al echipei gazdă.
Cu „Mbappe”, dar și cu alți juctori de clasă în teren, precum Joselu sau Brahimi, Al-Gharafa a reușit să îsi impună jocul destul de rapid, însă în prima repriză nu a izbutit să introducă și mingea în plasă. Totuși, în partea a doua gheața a fost spartă și tabela de marcaj s-a deblocat. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Mance, după care, în minutul 62, Al-Gharafa a restabilit egalitatea, grație unui penalty transformat cu succes de Joselu, fostul atacant al lui Real Madrid.
Gazdele s-au dezlănțuit în final, iar în minutele 88 și 90+8 au izbutit să înscrie de alte două ori, prin Sassi și Hamed. Scorul final al confruntării a fost 3-1 pentru Al-Gharafa, care a urcat pe locul 5 în clasamentul din Qatar, la doar 4 puncte în spatele poziției de lider, care e ocupată de Al-Duhail.
Revenind la Florinel Coman, atacantul transferat de qatarezi de la FCSB, pentru 6.250.000 de euro, a avut o prestație încântătoare, chiar dacă nu a reușit să înscrie sau să paseze decisiv. Potrivit portalului de specialitate Sofascore, Florinel Coman a primit a treia cea mai mare notă din teren, după cea a coechipierului Sassi, care a fost declarat omul meciului, și cea a adversarului Oussama Tannane. Sassi a fost notat cu 8.9, Tannane cu 8.3, iar Florinel Coman cu 8.2.
În schimb, Joselu, starul care a câștigat Champions League alături de Real Madrid, a primit doar nota 7.4 din partea portalului Sofascore.
Meciul din data de 18 octombrie a fost al 10-lea bifat de Florinel Coman pentru Al-Gharafa, de la transferul său din vară. Până acum, talentatul fotbalist achiziționat de la campioana României i-a răsplătit pe arabi cu două goluri și 5 pase decisive.
În runda viitoare din campionatul Qatarului, pe 27 octombrie, Al-Gharafa va merge pe terenul liderului Al-Duhail, pentru o confruntare care se anunță a fi extrem de interesantă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER