Nu e chiar ce am sperat, nu e chiar ce a visat: Radu Drăgușin, rezervă la Tottenham în meciul cu Manchester City!
După ce a fost introdus pe final de partidă în partida cu Manchester United, la debutul său sub comanda lui Ante Postecoglou, Radu Drăgușin este din nou doar rezervă la Tottenham în meciul cu Manchester City.
Formația românului se duelează cu trupa pregătită de Pep Guardiola în optimile de finală ale FA Cup în seara zilei de vineri, 26 ianuarie.
Radu Drăgușin, rezervă la Tottenham în meciul cu Manchester City!
Deși inițial păreau să existe premise serioase pentru ca Radu Drăgușin să aibă un loc de titular în garnitura gândită de Ante Postecoglou, acesta fiind și unul dintre motivele prezentate pentru care ar fi ales-o pe Spurs în detrimentul lui Bayern, românul se vede nevoit să se mulțumească din nou cu un loc pe banca de rezerve și la al doilea său joc de la transferul de la Genoa.
Cu toate că mutarea lui a reprezentat, de departe, cel mai scump transfer realizat de o formație din Premier League în perioada de transferuri de iarnă, internaționalul român mai are mult de muncă până când își va câștiga poziția în primul „11” al lui Tottenham.
Pentru partida din această seară, Ange Postecoglou a ales să meargă din nou pe mâna cuplului Cristian Romero – Micky van de Ven, cei care au făcut o pereche solidă în centrul apărării pe parcursul acestei ediții. Mai mult, Romero, campion mondial alături de Argentina în 2022, este și căpitan de echipă, astfel că Drăgușin va avea cu siguranță o misiune dificilă.
Echipele de la Tottenham – Manchester City, optimile FA Cup
Tottenham: Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Udogie – Bentancur, Hojbjerg, Kulusevski – Johnson, Richarlison, Werner
Rezerve: Davies, Drăgușin, Emerson, Forster, Gil, Maddison, Santiago, Scarlett, Skipp
Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester City: Ortega – Walker, Dias, Ake, Gvardiol – Rodri, Kovacic, Silva – Foden, Bobb, Alvarez
Rezerve: De Bruyne, Doku, Ederson, Gomez, Grealish, Lewis, Nunes, Stones, Susoho
Antrenor: Pep Guardiola
Motivul incredibil pentru care Radu Drăguşin ar putea fi dat afară de la Tottenham
„La Tottenham nu sunt amenzi. În Anglia, nu. Există o amendă dacă discută cu presa fără să anunţe ofiţerul de presă, poate să ia o amendă de până la 100.000 de lire sterline. Asta e singura amendă.
Acolo poate să îţi desfacă contractul dacă faci anumite chestii. Dacă vii cu kilograme în plus, te elimini singur. Nu există aşa ceva. Au avut patru zile libere şi vor juca acum cu Manchester City”, a spus Florin Manea, conform Fanatik.