Nu e vis, e real: Horațiu Moldovan a plecat din România pentru a semna cu Atletico Madrid. Prima reacție după despărțirea oficială de Rapid
Rapid a ajuns la un acord cu Atletico Madrid, iar Horațiu Moldovan a plecat spre Spania pentru a semna cu formația din LaLiga.
Goalkeeperul echipei naționale a României se desparte de Rapid în această iarnă, după ce Atletico Madrid i-a făcut o ofertă de transfer.
Horațiu Moldovan semnează cu Atletico Madrid. Prima reacție a portarului înainte de plecarea spre Spania
Horațiu Moldovan a plecat spre Madrid, Spania, luni dimineața, după meciul câștigat de Rapid cu FC U Craiova, scor 4-3, iar portarul formației din Giulești a dezvăluit ce așteptări are de la transferul la Atletico Madrid.
Mai mult, Horațiu Moldovan a vorbit și despre rivalitatea pe care o va avea cu Jan Oblak, portarul titular de la Atletico Madrid, dar și despre limba spaniolă.
„Sunt cu gândul doar la ce urmează. Mă bucur că este aproape să se concretizeze această ofertă, sunt foarte bucuros. Va fi cea mai mare concurență de până acum. Oblak este, probabil, cel mai bun portar din lume.
Este un vis devenit realitate, încă nu mă hazardez, mai am de trecut vizita medicală. Cred că este un exemplu pentru toți copiii care joacă fotbal, să aibă încredere necondiționată în ei pentru că la fotbal totul este posibil”, a spus Horațiu Moldovan înainte să plece spre Spania, conform Digisport.
Echipa națională l-a ajutat pe Horațiu Moldovan să prindă transferul la Atletico Madrid
Horațiu Moldovan nu a uitat nici de echipa națională a României, iar internaționalul român a recunoscut că a fost ajutat să prindă acest transfer la Atletico Madrid și de faptul că „tricolorii” au prins un loc la EURO 2024.
„Da, cred că această calificare la Campionatul European o să ajute pe toată lumea. Ne bucurăm că avem șansa de a face pasul către echipe mult mai mari.
Nu mă descurc foarte bine cu limba spaniolă, dar o voi învăța foarte repede”, a mai spus Horațiu Moldovan.
Horațiu Moldovan, rezerva lui Jan Oblak la Atletico Madrid?
La echipa pregătită de Diego Simeone, Horațiu Moldovan se va lupta pentru un post de titular cu Jan Obak, portarul sloven în vârstă de 31 de ani care se află la Atletico Madrid din 2014 și care este considerat unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume.
Cotat de site-urile de specialitate la 35 de milioane de euro, Jan Oblak a ajuns la Atletico Madrid în iulie 2015 după ce spaniolii au plătit 16 milioane de euro pentru transferul său de la Benfica.
- 420 de meciuri a adunat Jan Oblak în tricoul lui Atletico Madrid