Walter Zenga va împlini 60 de ani pe 28 aprilie, iar cu această ocazie antrenorul formației Cagliari a fost în prim-plan în presa din Peninsulă. „Nimeni nu a reușit să-l omoare pe Omul Păianjen” este titlul materialului, aluzie la numele câștigat, cu sudoare, pe terenul de fotbal de fostul portar al naționalei Italiei. Zenga a dezvăluit în acest interviu că a plâns după un meci disputat în România.
Chiar și peste legende trece vremea. Marele lor avantaj este că nu le uită nimeni. Așa stau lucrurile și cu Walter Zenga. Fostul portar al lui Inter și al naționalei Italiei împlinește 60 de ani pe data de 28 aprilie, iar jurnaliștii de la „SportWeek” i-au dedicat un material special și l-au pus și pe copertă.
„S-a născut în anul 1960. În acel an la Vatican era Papa Giovanni XXIII, America era condusă de Eisenhower, iar în Marea Britanie pe tron se afla Regina Elisabeta (și acum stau lucrurile la fel)”, scrie autorul interviului în prezentare.
Walter Zenga a fost foarte deschis în acest interviu. Le-a spus italienilor când a plâns la un meci de fotbal disputat în perioada în care a antrenat în România.
„Să plâng pentru fotbal? Da, mi s-a întâmplat când am pierdut finala Cupei României cu Naţional şi la Napoli, când Crotone a retrogradat în Serie B: m-am închis douăzeci de minute în vestiar, nu mă mai opream din plâns”, a declarat fostul internațional italian, care a antrenat în România trei echipe: FC Național, Steaua și Dinamo.
Meciul de care vorbește s-a desfășurat în anul 2003. FC Național a pierdut cu 1-0 partida cu Dinamo, după un gol fabulos marcat de Iulian Tameș în poarta lui Bogdan Argeș Vintilă.
Walter Zenga a preluat în acest an echipa Cagliari. Nu a apucat să debuteze pentru că fotbalul s-a oprit din cauza pandemiei de COVID-19.
„M-am întors în Italia şi voi fi antrenorul lui Cagliari. Am pregătit deja totul: de la antrenamentele la distanţă până la meciurile din iulie sau august. Am antrenat şase ani în Orientul Mijlociu, acolo se joacă în august la 45 de grade: ştiu cum se procedează, nu? Am învăţat multe de la cel puţin şase dintre antrenorii mei: Sonetti, Radice, Vicini, Trapattoni, Bagnoli şi Eriksson”, a spus fostul mare portar al lui Inter Milano şi al naţionalei Italiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER