O legendă a fotbalului mondial, de nerecunoscut la nouă ani după ce s-a lăsat definitiv de antrenorat!

O legendă a fotbalului mondial, de nerecunoscut la nouă ani după ce s-a lăsat definitiv de antrenorat!

Fostul simbol al Milanului și al Ajaxului, Frank Rijkaard, arată complet schimbat, cu părul grizonat, la nouă ani după ce a părăsit lumea antrenorilor de fotbal.

Fostul mare internațional olandez nu s-a mai implicat activ în sportul rege din 2013, atunci când a plecat din postul de selecționer al Arabiei Saudite.

Rijkard a avut parte de momente extraordinare pe banca tehnică a celor de la FC Barcelona.

Legendarul Frank Rijkaard a suferit o schimbare radicală de look după ce s-a retras din activitatea managerială

Fosta vedetă și-a creat o reputație de star mondial după ce a impresionat la superputerile Europei din anii ’80 și ’90, Ajax Amsterdam și AC Milan.

Rijkaard are în vitrina sa cu trofee 5 titluri de campion al Olandei, 2 trofee de campion al Serie A și nu mai puțin de trei coroane ale Ligii Campionilor (fosta Cupă a Campionilor Europeni).

El a adunat 73 de selecții la naționala Portocalei Mecanice și a cucerit Campionatul European din 1988 cu Olanda, după o finală contra Uniunii Sovietice, câștigată cu 2-0 de batavi.

Rijkaard s-a retras definitiv din activitatea de jucător în 1995 și în 2003 a ajuns principal la Barcelona, care nu mai câștigase niciun trofeu major din 1999, terminase campionatul pe locul 6 și se pregătea să se despartă de superstarul brazilian Rivaldo.

Rijkaard, ajutat de Ronaldinho și de adolescentul pe atunci Leo Messi, a adus din nou gloria pe Camp Nou și a rămas timp de cinci sezoane la gruparea blaugrana.

A urmat apoi o aventură extrem de scurtă în Turcia, la Galatasaray, și, după alți doi ani pe banca naționalei Arabiei Saudite, Rijkaard a dispărut complet din peisajul antrenorilor din fotbalul mondial.

În 2016, fostul mare mijlocaș defensiv chiar a mărturisit că nu va mai căuta niciodată să se angajeze pe post de manager de fotbal.

Rijkaard, ajuns la 59 de ani, a apărut recent la un eveniment de caritate în calitate de ambasador al fundației Cruyff și i-a uimit total pe fanii fotbalului cu lookul său actual: un păr grizonat des și celebrele sale bucle crețe intacte.

Mulți dintre admiratorii săi au declarat chiar că nu l-ar fi putut recunoaște cu ușurință pe fostul simbol al Milanului, dacă acesta nu ar fi îmbrăcat faimosul echipament portocaliu al Olandei.

Publicat: 20 04. 2022, 16:00