Edinho (47 de ani), fiul legendarului Pele a fost condamnat la aproape 13 de ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de droguri. Fostul portar al lui Santos a fost găsit vinovat de aceste acuzații în 2005.
Durata pedepsei originale pe care Edson Cholbi do Nascimento trebuia să o ispășească era de 33, dar în urma apelului acesta va petrece doar 12 ani și 10 luni în spatele gratiilor.
Eugenio Malavasi, avocatul lui Edinho a declarat pentru Reuters: „Se va preda imdediat după ce va procesa această decizie.” Acesta susține în continuare că clientul său este nevinovat și va încerca să aiba căștig de cauză în instanță.
Născut în 1970, Edinho este unul din cei șapte copii ai lui Pele, care a fost căsătorit de cinci ori. Ca și tatăl său, Edinho a debutat tot la Santos. A stat acolo un an, apoi s-a transferat la Portuguesa Santista (1991-1992). După încă un sezon, a plecat la Sao Caetano, iar acolo a petrecut tot un an, înainte de a se întoarce la Santos. În 1998 a semnat un ultim contract, transferându-se la Ponte Preta. S-a retras în 1999, la numai 29 de ani. A jucat, în total, 20 de meciuri de campionat, cele mai multe la Santos: nouă în patru sezoane.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER