Ofertat de Nelu Varga și de Dan Șucu, Andrea Compagno a făcut anunțul: „Mi-am găsit echipă”

Sursa foto: Profimedia 25.12.2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Andreea Compagno și-a găsit echipă după despărțirea de Tianjin Jinmen Tiger. Chiar el a fost cel care a făcut anunțul, într-un interviu acordat jurnaliștilor italieni, adăugând că va continua să joace în străinătate.

Atacantul de 28 de ani a avut prestații excelente în tricoul formației chineze, reușind să înscrie de 19 ori în 29 de meciuri. Și totuși, presa din China a invocat un motiv inexplicabil cu privire la plecarea sa: nepotrivirea din punct de vedere tehnic și tactic.

Rămâne de văzut dacă vom asista la o revenire în Superligă, unde a evoluat pentru FCU Craiova și FCSB. Nelu Varga și Dan Șucu speră să-i obțină semnătura.

Andrea Compagno și-a găsit echipă

Chestionat cu privire la viitoarea destinație, Andrea Compagno a dezvăluit că este foarte aproape să ajungă la un acord, dar a păstrat misterul în privința echipei. Un singur indiciu le-a oferit italienilor: își va continua cariera peste hotare.

„Ce i-am cerut lui Moș Crăciun? Ca micul meu Theo (n.r. fiul său) și familia să fie bine. Din punct de vedere fotbalistic, vreau o nouă echipă.

 

Cred că mi-am găsit echipă. Totuși, în fotbal nu e nimic sigur până nu semnezi. (n.r. Este o echipă din străinătate?) Așa se pare”, a declarat acesta pentru Gazzetta dello Sport.

Cum a descris experiența de la FCSB

Rugat să descrie perioada petrecută la FCSB, Compagno a folosit un singur cuvânt – „senzațională” – și le-a mulțumit fanilor pentru afecțiunea pe care i-au arătat-o, promițându-le că îi va purta mereu în suflet. Meciul cu Anderlecht din grupele Conference League a rămas, potrivit spuselor sale, una dintre cele mai dragi amintiri.

„O experiență pe care o voi purta întotdeauna în inimă, la fel și afecțiunea fanilor. Îmi aduc aminte de meciurile europene din deplasare când mă uitam către tribune și vedeam numai români. A fost extraordinar, părea că suntem în București.

 

De exemplu, la meciul cu Anderlecht, din Belgia. Încă sunt foarte atașat de echipă. Fanii îmi scriu adesea, îmi cer să mă întorc, mă complimentează și îmi arată că mă susțin. Ce am primit din partea a tot ceea ce înseamnă Steaua este incredibil.

 

Ce sezon, Dumnezeule! (n.r. 2022-2023) Evident, nu mă așteptam, dar mereu am muncit, iar ca atacant trebuie să marchezi. Am reușit să înscriu foarte multe goluri, dar am fost și norocos. Când joci pentru echipe puternice ai mereu mai multe șanse de a înscrie, iar acest lucru se datorează coechipierilor mei.

 

Am locuit atât în Craiova, cât și în București, iar în ambele m-am simțit foarte bine. Bucureștiul este o capitală europeană, un oraș modern, similar din anumite puncte de vedere cu Milano”, a spus Andrea Compagno.

Publicat: 25 12. 2024, 09:29
Actualizat: 25 12. 2024, 09:32