OFICIAL | Chelsea a renunțat la încă un fotbalist important, în ciuda interdicției la transferuri
Chelsea a anunțat, miercuri, împrumutul lui Davide Zappacosta (27 de ani) la formația AS Roma. De asemenea, londonezii i-au prelungit înțelegerea italianului până în iunie 2022.
Zappacosta va evolua la AS Roma, sub formă de împrumut, până la finalul lunii ianuarie a anului 2020, urmând să se întoarcă la echipa lui Frank Lampard, unde i-a fost prelungit contractul.
Fundașul dreapta a sosit la Chelsea în 2017, de la Torino, când formația din Londra a plătit pentru serviciile sale 25 de milioane de euro. Italianul a evoluat în 52 de partide pentru formația de pe „Stamford Bridge”, reușind două goluri și patru pase decisive.
Astfel, Zappacosta se va întoarce în țara natală, unde a mai evoluat la echipe precum Avellino, Atalanta sau Torino. La echipa națională a Italiei, fundașul de 27 de ani are 10 selecții.