OFICIAL | Lovitură dată de Klopp. Un jucător important și-a prelungit contractul cu Liverpool

Liverpool a anunțat, joi, faptul că Alex Oxlade-Chamberlain a semnat un nou contract de lungă durată cu formația pregătită de Jurgen Klopp. Potrivit presei din Anglia, înțelegerea mijlocașului cu campioana Europei va expira în 2023.

Alex Oxlade-Chamberlain a sosit la Liverpool în 2017, de la Arsenal, pentru 35 de milioane de lire sterline, însă a suferit o accidentare gravă la genunchi în mai 2018, în timpul meciului cu AS Roma, din semifinalele Ligii Campionilor, care l-a ținut departe de gazon timp de aproape un an.

În sezonul proaspăt început, Chamberlain a reintrat în programul echipei și a evoluat în trei partide oficiale, dintre care în două a fost titular.

„Sunt foarte entuziasmat. Așteptam de ceva vreme asta și, în cele din urmă, s-a rezolvat și mi-am prelungit șederea aici. Simt că am ratat un an, ceea ce chiar s-a întâmplat, deci mă simt foarte bine că am reușit să semnez. E o oportunitate care îmi oferă înapoi acest an pierdut și sper să am evoluții bune”, a declarat Chamberlain, după prelungirea înțelegerii cu Liverpool.

În tricoul lui Liverpool, Alex Oxlade-Chamberlain a evoluat în 47 de partide, reușind cinci goluri și opt pase decisive. Alături de echipa condusă de Jurgen Klopp, englezul a câștigat Liga Campionilor și Supercupa Europei.

La echipa națională a Angliei, mijlocașul are 32 de partide și șase goluri.

 

Publicat: 22 08. 2019, 21:31
Actualizat: 22 08. 2019, 21:32