OFICIAL | Rareș Ilie a semnat cu OGC Nice! Primele fotografii cu fostul rapidist în tricoul noii sale echipe
OGC Nice, locul 5 în ultimul sezon de Ligue 1, a anunțat oficial în această dimineață transferul lui Rareș Ilie de la Rapid București.
Gruparea franceză a oferit suma de 5 milioane de euro pentru a obține „autograful” fotbalistului care a impresionat în ultimele două sezoane la gruparea giuleșteană.
Rareș Ilie va intra chiar azi în lotul echipei pregătite de Lucien Favre, care se află în stagiu în Portugalia.
OFICIAL | Rareș Ilie a semnat cu OGC Nice! Primele fotografii cu fostul rapidist în tricoul noii sale echipe
Oficialii de la Nice au realizat și un clip video prin care anunță transferul, în care au inclus și prestații ale românului din tricoul fostei sale echipe.
„OGC Nice are plăcerea să anunțe sosirea lui Rares Ilie (19 ani) de la Rapid București. Tehnicul dreptaci de 19 ani, care de obicei joacă în partea stângă a ofensivei, în 4-3-3, sau 4-2-3-1, a avut 60 de prezențe la prima echipă a Rapidului și a marcat de 9 ori, la care se adaugă și 12 pase decisive.
A ajutat clubul legendar din București să promoveze și a fost om de bază”, precizează comunicatul de presă al clubului francez.
Rareş Ilie are 19 ani şi a jucat 60 de meciuri pentru Rapid.
Rareș Ilie își anunțase plecarea pe Facebook acum 24 de ore
Rareș Ilie a transmis un mesaj de rămas bun pentru echipa la care a debutat în Liga 1.
”Mulțumesc pentru tot, Rapid! Mulțumesc pentru clipele superbe, de neuitat! Mulțumesc, dragi colegi, staff-ului, dragi suporteri!
Rapid va rămâne întotdeauna în sufletul meu, oriunde aș merge!
Dragi Rapidiști, vă țin pumnii și să ne revedem cu bine!”, a transmis Rareș Ilie pe Facebook.