OFICIAL | Real Madrid a mai renunțat la un jucător, imediat după umilința cu Atletico. A fost deja prezentat la noua echipă
Real Madrid a anunțat, sâmbătă, împrumutul fundașului central Jesus Vallejo (22 de ani) la Wolverhampton Wanderers, pentru sezonul 2019/2020.
Anunțul clubului spaniol vine la câteva ore după ce Real Madrid a pierdut la scor partida amicală de la International Champions Cup, contra lui Atletico Madrid, scor 3-7.
Produs al academiei lui Real Zaragoza, Vallejo a fost achiziționat definitiv de Real Madrid în 2015, pentru cinci milioane de euro. Împrumutul la Wolverhampton va fi al treilea din cariera tânărului apărător iberic, după cele de la Zaragoza și Eintracht Frankfurt.
Sezonul trecut, Jesus Vallejo a făcut parte din primul lot al lui Real Madrid, evoluând în șapte partide și reușind să înscrie o dată. Jucătorul de 22 de ani a fost căpitanul naționalei Spaniei U21 la Campionatul European din această vară, care a câștigat turneul final din Italia și San Marino.
În această vară, Real Madrid a mai renunțat la Mateo Kovacic, Marcos Llorente, Raul De Tomas și Theo Hernandez, transferați definitiv, dar și la Martin Odegaard, Dani Ceballos, Sergio Reguilon sau Luca Zidane, împrumutați.